Audieri la DNA în cazul de șantaj reclamat de Daniel Băluță

Dosarul de șantaj în care cap de afiș este Cătălin Tolontan, disjuns de la DIICOT ca urmare a plângerii lui Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, trece la un alt nivel.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 22.07.2021 - 16:16

Potrivit stiripesurse.ro, infracțiunile reclamate procurorilor de primarul de la Grand Arena, acelea de constituire a unui grup infracţional organizat şi şantaj, nu doar că n-ar fi încetat ca urmare a deschiderii dosarului sus-amintit, ci din contră, s-ar fi acutizat.

„Au angajat echipe de filaj pentru primar, familia lui și colaboratori. Au făcut rost ilegal de numerele de înmatriculare ale mașinilor private și au primit acces ilegal la mărturii depuse în fața procurorilor. Plus că zilnic scriu la intimidare pentru procurorii și judecătorii implicați în aceste plângeri”, susțin sursele citate de stiripesurse.ro, citat de national.ro.

Dacă susținerile de mai sus se confirmă, în mod clar, lucrurile nu se vor tranșa în viitorul apropiat, iar procurorii vor avea serios de lucru pentru a decide care este adevărul în această speță.

Reamintim că jurnalistul Cătălin Tolontan, împreună cu colegul său, Mihai Toma de la ziarului Libertatea și alți ziariști de la publicația on-line Newsweek sunt vizați de o plângere pentru șantaj a primarului Sectorului 4, Daniel Băluță. Până în prezent DIICOT a clasat partea de dosar pe care avea competență, iar Judecătoria Sectorului 2 au obligat Libertatea să elimine 7 articole care îl vizau pe primar. Acum, lupta s-a mutat în curtea Direcției Naționale Anticorupție.

Citește totul despre:

#dna

Comentarii