Alintată „Barbie din fotbal”, elvețianca Alisha Lehmann este una dintre cele mai urmărite sportive de pe rețelele sociale, iar asta îi aduce venituri considerabile.
Zilele trecute, vedeta lui Aston Villa și-a pus pe jar cei 16 milioane de fani de pe Instagram după ce a pozat într-o ținută obraznică în timp ce își promova calendarul pentru anul 2024. Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, diva le-a sugerat acestora, indirect, că achiziția calendarului ar putea fi cel mai bun cadou pentru ei sau pentru cei dragi.
Totuși, prețul acestuia nu este deloc mic, versiunea normală costând 49,99 lire sterline, iar cea în ediție limitată nu mai puțin de 149,99 lire. Dar prețul cu siguranță nu i-a descurajat pe cei mai loiali dintre adepții Alishei. Aceștia au confirmat în rubrica de comentarii interesul deosebit pentru calendar. Unul dintre ei a declarat: „Ei bine, ăsta este cadoul meu de Crăciun”. Un altul a spus: „Cel mai tare calendar din toate timpurile”, în timp ce un al treilea a elogiat realizarea sexy-fotbalistei: „Cel mai bun dintre cele mai bune”.
Fotbalista este deja la a doua lansare de calendar, asta după ce în 2023 s-a bucurat de succesul fulminant pe care l-a avut printre fani cu primele poze incendiare.
Recent, internaționala elvețiană în vârstă de 24 de ani a confirmat că va participa la „Baller League”, o competiție de fotbal în sală care va avea loc în luna ianuarie 2024.
„Aștept cu nerăbdare ‘Baller League’. Este o idee grozavă care combină multe lucruri din ziua de azi: fotbalul pur, divertismentul și apoi face totul accesibil fanilor prin intermediul rețelelor de socializare – pentru o generație care se regăsește în toate aceste puncte. Am crescut cu fotbalul de stradă și m-am uitat mereu la fotbal în sală. Ideea de a oferi acestui fotbal o scenă și de a-l readuce pe teren cu reguli oneste și multă, multă distracție este minunată”, a spus Lehmann pentru cotidianul german Bild.
Vedetei lui Aston Villa i se vor alătura o serie de foști sau actuali jucători, precum Lukas Podolski sau Mats Hummels., dar și celebrități, muzicieni, streameri și influenceri.
Inspirată din „Liga Regilor” organizată de Gerard Pique, competiția „Baller League” cuprinde 12 echipe, fiecare condusă de câte o vedetă, și va avea loc la Motorworld din Koln, începând cu 8 ianuarie 2024.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!