32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăLifestyleFost antrenor de la Steaua refuză un club de tradiție din Serie...

Fost antrenor de la Steaua refuză un club de tradiție din Serie A

Antrenorul italian Walter Zenga a refuzat oferta celor de la Cagliari, club din Serie A, fostul stelist motivând că preferă să rămână în regiunea arabă și să dezvolte acolo fotbalul.

Zenga le-a mulțumit oficialilor de la Cagliari, într-o postare pe contul său de Twitter și a ținut să aprecieze faptul că a fost contactat de un club cu tradiție în fotbalul italian. Totuși nu este exclus ca Zenga să revină în Italia în cazul unei oferte venite din altă parte. Spre exemplu el și-a arătat tot timpul disponibilitatea de a o prelua pe Inter Milan, echipa la care s-a consacrat ca portar.

"Vreau să-i mulţumesc preşedintelui Tommaso Giulini şi tuturor celor de la Cagliari pentru că s-au gând la mine ca antrenor, dar, cu regret, sunt nevoit să refuz. În acest moment, din motive profesionale şi personale intenţionez să rămân la Dubai pentru a-mi aduce contribuţia la dezvoltarea fotbalului în această parte a lumii. Rămâne satisfacţia de a fi fost contactat de o echipă cu mare tradiţie şi cu un management ambiţios, cum este cel al lui Cagliari", a scris Zenga, pe contul său de Twitter.

Tehnicianul ceh Zdenek Zeman a fost demis, săptămâna aceasta, din funcţia de antrenor principal al echipei Cagliari, din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare. Potrivit presei italiene, pe lista posibililor înlocuitori se afla şi Walter Zenga, alături de nume precum Gianfranco Zola, Delio Rossi, Davide Ballardini şi Eduardo Reja.

Zenga a antrenat, în România, FC Național, Steaua, iar ulterior Dinamo. Ultima dată italianul s-a aflat la cârma echipei Al Jazira, din Emiratele Arabe Unite.

Cele mai citite

Alegeri istorice în Mexic. O femeie ar putea ocupa pentru prima dată funcția de președinte

Pe 2 iunie, mexicanii își vor alege viitorul președinte într-o cursă istorică în care o femeie ar putea ocupa pentru prima dată funcția supremă,...

UNICEF, concluzii îngrijorătoare cu privire la copiii din România. 41,5% dintre aceștia, în risc de sărăcie şi excluziune socială

UNICEF a pregătit o serie de activități distractive și educative pentru copii și părinți, oferindu-le oportunitatea să se bucure împreună și să învețe lucruri...

MAE anunță că s-a autosesizat privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone, în Italia

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) anunță, sâmbătă dimineața, că s-a autosesizat în urma informațiilor privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone,...
Ultima oră
Pe aceeași temă