21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialJohn Kerry: Trupele ruseşti se retrag din Ucraina

John Kerry: Trupele ruseşti se retrag din Ucraina

La finalul întâlnirii de la Paris dintre John Kerry şi omologul său rus, Serghei Lavrov, secretarul american de stat a declarat că trupele ruseşti se retrag din Ucraina şi din zona frontalieră, relatează AFP, preluat de Mediafax.

 

 

"Există patru sau cinci criterii principale (de respectat) pentru anularea sancţiunilor, şi anume eliberarea ostaticilor, eliberarea tuturor prizonierilor, retragerea trupelor şi echipamentului, închiderea frontierei şi respectarea graniţei sub egida OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa)", a subliniat Kerry.

Surse din cadrul Departamentului de Stat au anunţat ulterior că John Kerry s-a referit atât la retragerea trupelor din Ucraina, unde Moscova, care dezminte implicarea sa de partea rebelilor ucraineni, nu a recunoscut niciodată că a trimis militari, cât şi din zona rusă a frontierei dintre Ucraina şi Rusia.

Lavrov a încercat să-l convingă pe Kerry că sancţiunile economice reduc speranţele reluării economice în Europa şi tensionează relaţiile dintre Washington şi Bruxelles.

Ministrul rus de Externe l-a acuzat luni pe preşedintele american, Barack Obama, că a "forţat" Uniunea Europeană să adopte sancţiuni împotriva Rusiei. Aceste sancţiuni economice au adus economia rusă pe marginea recesiunii.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, urmează să aibă o întrevedere cu cel ucrainean, Petro Poroşenko, vineri, la Milano.

Cele mai citite

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Premierul slovac, Robert Fico, este stabil, dar în stare gravă

Premierul slovac, Robert Fico, împușcat acum trei zile, este în continuare în stare gravă, potrivit stirileprotv.ro. Oficialul a fost operat, din nou, vineri. Între timp,...
Ultima oră
Pe aceeași temă