25.9 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialJihadiştii egipteni, o nouă execuţie postată online

Jihadiştii egipteni, o nouă execuţie postată online

Jihadişti egipteni care au jurat credinţă grupării Statul Islamic (SI) au postat online o înregistrare video în care par să execute prin împuşcare un militar egiptean şi să decapiteze alt ostatic, relatează AFP în pagina electronică.

În înregistrarea video, postată pe reţele de socializare în noaptea de vineri spre sâmbătă, apare un bărbat care afirmă în faţa camerei de filmare că este militar egiptean şi a fost capturat într-o ambuscadă la un avanpost al armatei în Sinaiul de Nord pe 2 aprilie.

În atacuri revendicate de către jihadişti în ziua respectivă au fost ucişi 15 militari şi doi civili, în apropiere de capitala regională El-Arish, cel mai sângeros asalt din ultimele luni, în pofida unei campanii de amploare pe care armata o desfăşoară împotriva insurgenţilor în Peninsula Sinai.

Militarul apare apoi în imagini în timp ce este împuşcat în cap de către un militant mascat, după ce alt ostatic, neidentificat, este decapitat.

Un oficial egiptean din domeniul securităţii a declarat că trupul neînsufleţit al militarului a fost recuperat la o zi după atacul de la El-Arish.

Filiala egipteană a IS – Ansar Beit al-Maqdis – a executat, în trecut, în acelaşi mod, în Sinai, persoane pe care le-a acuzat că spionau pentru Israel.

Gruparea şi-a schimbat numele, anul trecut, în Provincia Sinai, după ce a jurat credinţă SI, o reţea teroristă sunnită care controlează porţiuni din teritoriile Irakului şi Siriei.

Gruparea, care a revendicat o serie de atacuri în Sinai şi pe Valea Nilului, vrea acum să creeze o provincie a "califatului" proclamat de către SI.

Cele mai citite

Jaqueline Cristian, eliminată de la Roland Garros

Jaqueline Cristian a fost eliminată în runda inaugurală a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a pierdut în două seturi,...

Francesco Bagnaia, victorios în Marele Premiu de MotoGP al Cataloniei

Francesco Bagnaia, pilotul italian al echipei Ducati, a câştigat Marele Premiu al Cataloniei la MotoGP, desfășurat duminică pe circuitul Barcelona-Catalunya din Montmelo. Bagnaia și-a adjudecat...

Sibiu: S-a răsturnat cu ATV-ul pe un drum forestier și a murit

Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Rășinari - Valea Caselor...
Ultima oră
Pe aceeași temă