24.6 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăTechCrin Antonescu, despre cea de a treia suspendare a preşedintelui: Număr de...

Crin Antonescu, despre cea de a treia suspendare a preşedintelui: Număr de circ modest. Tăriceanu va constata că Ponta nu îl susține

Crin Antonescu, fostul președinte al Partidului Naţional Liberal a declarat, luni, că demersul lui Călin Popescu Tăriceanu de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este  "un număr de circ destul de modest, circ electoral, prezentat de domnul Tăriceanu şi care se va termina jalnic. Cu alte cuvinte, eu am convingerea că nici PSD nu va susţine acest demers, şi păgubiţii afacerii vor fi domnul Tăriceanu şi, ca de obicei, Antena 3, care se încinge foarte tare să demonstreze cine este băsist şi cine nu este băsist”, informează Mediafax.

Antonescu a mai spus că Tăriceanu va constata că ”domnul Ponta şi PSD nu susţin suspendarea”. ”Sigur, nu o să îi poată declara băsişti, şi o să schimbe subiectul”, a mai spus Antonescu.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

 

 

Cele mai citite

Stația STB Drumul Mătăsii funcționează pe alt amplasament

Stația de autobuz „Drumul Mătăsii” funcționează pe alt amplasament, anunță Societatea de Transport București (STB). “Începând de astăzi, 21.05.2024, de la ora 11:00, stația de...

Turbulențe puternice pe un zbor Singapore Airlines. Un pasager a murit

Un pasager a murit și 30 de persoane au fost rănite după ce un pe zbor al Singapore Airlines au fost turbulențe puternice, aruncând...

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă