21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCât mai costă un ”plagiat”: Prodecan de la ASE, reținut pentru că...

Cât mai costă un ”plagiat”: Prodecan de la ASE, reținut pentru că vindea lucrări de licență și aranja examenele studenților

Prodecanul Facultății de Finanțe-Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice din București a fost reținut de procurorii Parchetului General după ce s-a dovedit că pentru câteva sute de euro a vândut lucrări de licență gata făcute și a aranjat examene. Prețul unei lucrări putea ajunge și până la 400 de euro, caz în care se asigura și promovarea examenului de licență.

Potrivit unui comunicat de presă al parchetului General, ”Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, prin ordonanţa din 18.07.2014, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Iuliu Cosmin Şerbănescu sub aspectul săvârșirii a 6 infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni de trafic de influenţă, constând în aceea că, în calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurări și reasigurări de la o facultate din cadrul Academiei de Studii Economice, a pretins și primit de la studenţi sume de bani cuprinse între între 400 de lei și 400 de euro, în scopul de a efectua un act contrar atribuțiilor de serviciu.

Astfel, le-a oferit acestora lucrări de licență gata elaborate, în formă digitală, garantându-le totodată că, în calitate şi de membru al comisiei de licență, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licență. De asemenea, inculpatul a acceptat să-și traficheze influența, în schimbul banilor primiți, prin intervenții la profesorii coordonatori ai lucrărilor de licență și membri ai comisiilor de examinare, în vederea promovării examenelor de an și a celor de licență”.

Inculpatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Cele mai citite

Alexandru Rafila e convins: “Calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor”

La ceremonia oficială de inaugurare a lucrărilor de construcție a Spitalului Regional de Urgență Cluj, desfășurată sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a subliniat că...

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....

Polonia investește în securizarea şi întărirea frontierei estice. “Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”

Prim-ministrul Donald Tusk a anunțat sâmbătă că Polonia va aloca peste 2 miliarde de euro pentru consolidarea și securizarea frontierei sale estice, aceasta fiind...
Ultima oră
Pe aceeași temă