29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăLifestyleEduardo va cânta două imnuri la meciul de deschidere de la CM

Eduardo va cânta două imnuri la meciul de deschidere de la CM

Mama atacantului croaţian Eduardo a declarat că fiul ei va cânta ambele imnuri naţionale în meciul de deschidere de la Cupa Mondială din Brazilia. Fotbalistul va juca pentru Croaţia în meciul de deschidere, disputant cu ţara gază, pe 12 iunie.

“Mi-a spus că va cânta ambele imnuri naţionale. El este croat datorită muncii sale, dar în sufletul lui este brazilian”, a declarat mama atacantului de la Şahtior Doneţk.

Eduardo a ajuns la echipa de tineret a lui Dinamo Zagreb în 199 după ce a fost văzut jucând fotbal într-un cartier din Rio. A avut un parcurs senzaţional fiind unul dintre cei mai buni marcatori din ţara lui de adopţie. A primit cetăţenia croată în 2002 şi de atunci a marcat de 29 de ori în cele 63 de meciuri jucate în tricoul primei reprezentative, scrie Eurosport.

Familia lui Eduardo e mîndră de reuşitele fotbalistul cu sânge brazilian. Pentru prima dată, aproapiaţii lui Eduardo nu vor mai fi credincioşi ţării lor ci îl vor susţine pe Eduardo în meciul pe care Croaţia îl joacă în compania Braziliei. Însă numai la meciul fiului lor. Pentru că după, mama şi fratele lui Eduardo vor ţine din nou cu reprezentativa ţării lor.

Cele mai citite

Directorul executiv al Nvidia a anunțat când se va lansa următoarea generație a platformei de cipuri de inteligență artificială

Directorul executiv al Nvidia, Jensen Huang, a declarat că următoarea generație a platformei de cipuri de inteligență artificială (AI) se numește Rubin și va...

Simone Tempestini s-a impus în Raliul Maramureşului

Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul Maramureşului, etapa a treia a Campionatului Naţional de Raliuri. Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (Porsche 997...

Premierul Ciolacu le-a oferit autografe copiilor, la Palatul Victoria

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, în ziua de sâmbătă, 1 iunie 2024, la Palatul Victoria, unde le-a oferit autografe copiilor și s-a fotografiat...
Ultima oră
Pe aceeași temă