3.6 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăLifestyleJucătorii lui Partizan, motivați să ELIMINE Steaua. Ce prime le-au fost promise

Jucătorii lui Partizan, motivați să ELIMINE Steaua. Ce prime le-au fost promise

Partizan vrea cu orice preț să elimine Steaua din preliminariile Ligii Campionilor, mai ales că echipa din Serbia este pe val. Conducerea clubului sârb le-a promis jucătorilor prime de câte 40.000 euro dacă vor trece de Steaua.

Steaua întâlnește Partizan, pe Arena Națională, în prima manșă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor, însă la București tot sârbii vor fi avantajați deoarece le-a fost permis să-și aducă cei 75 de invitați (membri ai galeriilor), în timp ce steliștii au fost sancționați să evolueze cu porțile închise.

Live Score Steaua – Partizan: miercuri, ora 21.30. Urmărește AICI cele mai importante faze ale meciului

Conducerea lui Partizan simte că poate forța o calificarea în play-off-ul competiției, astfel că le-a promis jucătorilor câte o 40.000 euro de fiecare, dacă reușesc eliminarea Stelei.

Sârbii amintesc de faptul că dacă vor trece de Steaua vor avea asigurată cel puțin participarea în grupele Ligii Europa, implicit circa 5,4 milioane euro, venite de la UEFA. Astfel primele pe care conducerea clubului este dispusă să le plătească sunt justificate.

Steliștii au promise prime doar în cazul în care se califică în grupele Ligii Campionilor, câte 120.000 euro de jucător, sau dacă merg în Liga Europa, suma urmând să fie mult mai mică. 

Cele mai citite

Ucraina lovește un depozit de muniție al Rusiei, lângă Vovceansk

În ziua 1008 de război, Ucraina a distrus un depozit de muniție al Rusiei, situat lângă Vovceansk și a atacat cu drone o bază...

Andrei Muraru anunță că românii vor putea călători fără vize în SUA din 2025

Românii vor călători fără viză în Statele Unite ale Americii din 2025. Anunțul a fost făcut, miercuri, de ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru,...

Șef serviciu secret Germania: Un război direct al Rusiei cu NATO este foarte probabil

Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în calcul invocarea articolului 5 al clauzei...
Ultima oră
Pe aceeași temă