29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialBulgaria a adopat o nouă strategie pentru dezvoltarea turismului

Bulgaria a adopat o nouă strategie pentru dezvoltarea turismului

Guvernul Bulgariei a adoptat, luni, o strategie națională pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului care are ca scop atragerea, în fiecare an, a nouă milioane de turiști străini până în 2020, informează Mediafax.

Bulgaria a atras anul trecut circa 7 milioane de turişti străini.

Potrivit analizelor efectuate, Bulgaria este atractivă în rândul străinilor pentru turismul cultural, de spa şi montan. Autorităţile vor dezvolta totodată turismul religios, ecoturismul şi turismul în zonele viticole, a explicat Branimir Botev, secretar de stat în Ministerul Economiei.

"Toate analizele au arătat că Bulgaria are o mare şansă să devină o destinaţie turistică populară, iar veniturile acestei industrii ar putea creşte cu cel puţin 30%-40% în următorii 15%", a spus Botev.

Guvernul de la Sofia va aloca 10 milioane de leva (5 milioane euro) pentru promovarea Bulgariei ca destinaţie turistică.

În luna aprilie, Botev mai declara că, datorită dezvoltării dinamice a turismului, litoralul bulgăresc va avea nevoie de minim 100.000 de angajaţi experimentaţi pentru sezonul de vară.

"Sunt multe universităţi din ţară care oferă pregătire în turism internaţional pentru studenţii bulgari şi străini, proveniţi din aproape 17 ţări" a arătat el.

Botev a precizat că turismul din Bulgaria este privat în proporţie de 100% şi a adăugat că 45.000 de studenţi bulgari studiază în străinătate, obiectivul autorităţilor fiind ca majoritatea acestora să revină în ţară pentru a aplica cunoştinţele dobândite.

Cele mai citite

Real Madrid, regina Europei pentru 15-a oară! Cine a fost ales cel mai bun jucător al meciului de pe Wembley

Fundașul spaniol Dani Carvajal, marcatorul primului gol din finala Ligii Campionilor, câștigată de Real Madrid cu scorul de 2-0 în fața Borussiei Dortmund, a...

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici, anunță un comunicat de presă difuzat pe internet de Statul Major al Forțelor...

VIDEO. Valeriu Iftime i-a decis soarta lui Bogdan Andone. Anunțul patronului de la FC Botoșani

Bogdan Andone, antrenorul care a reușit să o salveze in extremis de la retrogradare pe FC Botoșani, și-a prelungit contractul cu formația moldoveană pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă