21.5 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialOFICIAL: Fragmentul descoperit pe Insula Réunion aparţine zborului MH370

OFICIAL: Fragmentul descoperit pe Insula Réunion aparţine zborului MH370

Bucata de aripă de avion descoperită la sfârşitul lui iulie pe o plajă, pe Insula Réunion, aparţine Boeingului companiei Malaysia Airlines dat dispărut în martie 2014, a anunţat joi procurorul Parisului, relatează Mediafax

O bucată de aripă – găsită pe litoralul Saint-André, în nord-estul insulei, pe 29 iulie – a fost identificată câteva zile mai târziu ca fiind un “flaperon” provenind de la un Boeing 777, acelaşi tip de avion ca cel al companiei malaysiene.

“Este posibil ca astăzi (joi) să afirmăm cu certitudine că flaperonul descoperit pe (Insula) Réunion la 29 iulie 2015 corespunde celui al zborului MH370”, scria joi într-un comunicat François Molins, procurorul Parisului.

Citește și: Descoperirea care ar putea elucida misterul dispariției zborului MH370: ” La început nu ştiam ce era, dar acum înţeleg”

O anchetă judiciară a fost deschisă pe 8 martie 2014 în Franţa cu privire la dispariţia zborului MH370 al Malaysia Airlines.

Expertize efectuate asupra acestui “falaperon” au permis relevarea a trei numere în interior, a anunţat François Molins.

O comisie rogatorie din Spania, unde sunt fabricate piesele care poartă aceste date de fabricaţie, a permis “să se asocieze în mod oficial unul dintre cele trei numere relevate în interiorul flaperonului cu numărul de serie al flaperonului Boeingului 777 care efectua zborul MH370”, precizează el.

Adjunctul procurorului Republicii din Paris anunţa pe 5 august că existau “indicii foarte puternice” că această piesă provenea de la zborul MH370.

Avionul urma să asigure o legătură între Kuala Lumpur şi Beijing, pe 8 martie 2014, cu 239 de persoane la bord. Aeronava de linie a dispărut de pe ecranele radarelor după ce a deviat în mod inexplicabil câteva mii de mile maritime de la traiectoria de zbor.

Cele mai citite

Încă un an pe banca „tigrilor”. Eliodor Voica continuă la CSM București

Formația de handbal masculin CSM București i-a prelungit contractul antrenorului Eliodor Voica, cel care se va afla pe banca tehnică a „tigrilor” şi în...

Bill Walton, unul dintre cei mai mari jucători de baschet din toate timpurile, s-a stins din viață

Doliu în NBA. Legendarul Bill Walton s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani, după o luptă îndelungată cu cancerul. Legenda baschetului Bill...

Gov-Smart:Prima platformă din lume care oferă administrație publică ca serviciu, digitalizează instituțiile publice din România

Gov-Smart anunță lansarea unei soluții inovatoare care promite să transforme administrația publică din România prin digitalizare completă și automatizare avansată. Prin implementarea modulelor interconectate specifice...
Ultima oră
Pe aceeași temă