32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBanca Centrală Europeană păstrează dobânda de politică monetară la minim: 0,25%

Banca Centrală Europeană păstrează dobânda de politică monetară la minim: 0,25%

“Consiliul guvernatorilor BCE a hotărât ca rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit să rămână nemodificate la nivelurile de 0,25%, 0,75% şi, respectiv, 0%”, se arată într-un comunicat al Băncii Centrale Europene (BCE).

Inflaţia la minimul a patru ani în zona euro şi volatilitatea de pe pieţele financiare ar putea impune noi măsuri din partea BCE, însă semnele de îmbunătăţire a situaţiei economice şi prognoza că avansul preţurilor va reveni treptat spre nivelul ţintit de bancă sugerează că şeful BCE va menţine politica actuală, potrivit Bloomberg, informaţie preluată de Mediafax.

Însă, aşteptările analiştilor nu sunt întotdeauna cel mai bun indicator privind acţiunile lui Draghi, după ce aceasta a surprins în mai multe rânduri prin reduceri ale dobânzii şi măsuri neconvenţionale de sprijinire a euro în contextul crizei datoriilor.

Citeşte şi: Banca Centrală Europeană menţine dobânda la 0,25%

Riscul ca recupererea economică fragilă a zonei euro să fie afectată de turbulenţele de pe pieţele globale sau de reducerea programului de achiziţii de obligaţiuni al Rezervei Federale a SUA creşte probabilitatea ca Draghi să anunţe o nouă măsură fără precedent.

“Există motive solide ca banca centrală să facă mai mult şi sunt şanse ridicate să relaxeze politica monetară cumva, nu neapărat printr-o scădere a dobânzii”, a declarat, înaintea deciziei de politică monetară, Nick Kounis, şeful pentru cercetare macro la ABN Amro, din Olanda.

Banca Angliei a decis, de asemenea joi, să menţină la minimul record de 0,5% dobânda de politică monetară, iar valoarea programului de achiziţie de obligaţiuni prin care introduce lichidităţi în piaţa financiară, la 375 miliarde de lire sterline.

Dobânda de politică monetară a Băncii Angliei se află la 0,5% din martie 2009.

Cele mai citite

VIDEO. Show-ul “Românii au talent” a fost câștigat de Cristian Ciaușu

Cristian Ciauşu, un talentat tânăr de 14 ani care cântă la nai, a triumfat în finala sezonului 14 al emisiunii „Românii au talent” difuzată...

Evenimente de Ziua Copilului în București

Numeroase evenimente au fost pregătite pentru copii, în Bucureşti, cu ocazia zilei de 1 Iunie, printre care "Porţi deschise" la Camera Deputaţilor, o nouă...

Contracte plătite din BANI PUBLICI de primăria PSD-istului Sorin Cîrjan către un membru fidel de partid

Un nou scandal zguduie administrația locală din Râmnicu Sărat, dezvăluind legături strânse între primarul PSD Sorin Cîrjan și unul dintre oamenii săi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă