27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialWen Jiabao neagă că familia sa s-ar fi îmbogăţit în timpul mandatului...

Wen Jiabao neagă că familia sa s-ar fi îmbogăţit în timpul mandatului său

Fostul premier chinez Wen Jiabao a negat în presa din Hong Kong că familia sa ar fi acumulat sute de milioane de dolari în perioada de un deceniu în care el s-a aflat la putere, după cum susţinea un important cotidian american în 2012, transmite Agerpres.

‘Nu m-am implicat şi nici nu mă voi implica vreodată în nicio operaţiune de abuz de putere în vederea obţinerii unui câştig personal, deoarece câştigurile, oricât de importante ar fi ele, nu vor fi niciodată mai presus de convingerile mele’, a declarat fostul şef al executivului de la Beijing, într-o scrisoare adresată lui Ng Hong-mun, editorialist la Ming Pao, un cotidian de limbă chineză cu sediul la Hong Kong.

‘Vreau să îmi parcurg ultima etapă a călătoriei mele pe Pământ cu demnitate. Am venit în această lume cu mâinile goale şi vreau să o părăsesc cu mâinile curate’, a adăugat Wen în scrisoarea datată la 27 decembrie, conform editorialului publicat sâmbătă.

În octombrie 2012, New York Times a publicat o anchetă de amploare, apreciind că averea familiei lui Wen Jiabao se situa în jurul valorii de 2,2 miliarde de dolari în 2007. Totuşi, cotidianul american nu a identificat şi eventuale nereguli sau abuzuri ce ar fi fost comise de Wen Jiabao însuşi.

Familia lui Wen deţine active în bănci, companii de bijuterii, staţiuni turistice, companii de telecomunicaţii şi proiecte de infrastructură, recurgând uneori la entităţi off-shore, scria NYT, care şi-a menţinut informaţiile în ciuda dezminţirilor ce au urmat publicării anchetei.

Ng Hong-mun este un om politic din Hong Kong, cunoscut pentru comentariile sale legate de relaţiile dintre Beijing şi teritoriul semiautonom, revenit Chinei în iulie 1997. El este cunoscut ca un apropiat al lui Wen Jiabao

Cele mai citite

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Iohannis, mesaj de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional, context în care a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă