14.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialSondaj INSCOP. Care sunt cele mai mari îngrijorări ale românilor

Sondaj INSCOP. Care sunt cele mai mari îngrijorări ale românilor

Majoritatea românilor sunt de părere că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Cei mai mulți cetățeni sunt îngrijorați de posibilitatea înrăutățirii stării de sănătate și a diminuării veniturilor, conform unui sondaj realizat de INSCOP Research, potrivit Agerpres. 

Astfel, 51,5% dintre respondenți sunt de părere că direcția este greșită (față de 48,5% în septembrie), 35,9% consideră că România se îndreaptă într-o direcție bună (față de 42,3% în septembrie), iar 12,7% nu știu sau nu răspund (față de 9,2% în septembrie).

Înrăutățirea stării de sănătate conduce în topul surselor de îngrijorare cu 23,3% dintre opțiuni (față de 18,4% în septembrie). Urmează diminuarea veniturilor, cu 16% dintre opțiuni (față de 18,6% în septembrie), posibilitatea unui conflict/război în zonă, care îi îngrijorează pe 14,2% dintre respondenți (față de 18,4% în septembrie) și creșterea prețurilor, cu 13,1% dintre opțiuni (față de 9,7% în septembrie).

Potrivit sondajului, oamenii sunt îngrijorați de posibilitatea pierderii locului de muncă 12,5% dintre români (față de 13,2% în luna septembrie). Urmează instabilitatea politică — 8,7% (față de 10,5% în septembrie), posibilitatea producerii unor calamități naturale cu 5,6% (față de 5% în septembrie) și deteriorarea mediului înconjurător cu 1,5% dintre opțiuni (față de 2,6% în septembrie). Pe de altă parte, 4,1% dintre respondenți se declară îngrijorați de alte probleme, în timp ce procentul non-răspunsurilor este de 1%.

De asemenea, 49,8% dintre români consideră că în România se trăiește la fel ca în urmă cu un an (față de 50,3% în luna septembrie), 28,1% spun că în țara noastră se trăiește mai rău ca în urmă cu un an (față de 29% în luna septembrie), iar 19,5% apreciază că aici se trăiește mai bine decât în urmă cu un an (față de 19% în luna septembrie). 2,6% dintre respondenți nu știu sau nu răspund la întrebare (față de 1,7% în luna septembrie).

Volumul eșantionului a fost de 1.098 persoane, având o eroare maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. 

Sondajul INSCOP a fost realizat la comanda ziarului ”Adevărul”. 

 

Cele mai citite

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă