27.8 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialÎntâlnirea dintre Barack Obama şi liderii Congresului privind criza bugetară a fost...

Întâlnirea dintre Barack Obama şi liderii Congresului privind criza bugetară a fost “amânată”

Întâlnirea prevăzută pentru luni după-amiază între preşedintele Barack Obama şi liderii din Congres în legătură cu un compromis bugetar a fost “amânatâ”, a transmis Casa Albă, conform Mediafax.

Preşedinţia americană a lăsat să se înţeleagă că amânarea acestei reuniuni prevăzută iniţial pentru ora locală 15:00 (22:00, ora României) nu constituie un semn negativ şi a subliniat că a luat această decizie “pentru a permite liderilor Senatului să continue să realizeze progrese importante către o soluţie în vederea ridicării plafonului datoriei şi redeschiderii administraţiei”.

Chiar înainte de acest anunţ, liderul majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, şi liderul minorităţii republicane, Mitch McConnell, au declarat că sunt optimişti faţă de posibilitatea de a ajunge la o soluţie în ceea ce priveşte criza politică care paralizează Washingtonul de două săptămâni.

“Sunt foarte optimist că vom ajunge la un acord rezonabil în cursul săptămânii pentru a pune capăt paralizării statului, a plăti facturile ţării şi a porni negocierile pe termen lung pentru a plasa ţara noastră pe un soclu bugetar solid”, a asigurat Reid la începutul şedinţei din Senat.

McConnell a evocat anterior “schimburi foarte constructive (cu Reid) privind direcţia de urmat”. Şi el şi-a declarat “optimismul asupra faptului că vom ajunge la un rezultat care va fi acceptabil pentru cele două partide”.

Aleşii încearcă să rezolve două probleme în acelaşi timp: ridicarea plafonului datoriei şi adoptarea unei legi a finanţelor pentru a redeschide agenţiile federale parţial închise de la 1 octombrie, din cauza disputelor bugetare.

Citeşte şi America, în pragul falimentului

Cele mai citite

Român, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un cetăţean român a fost arestat preventiv, fiind acuzat de procurorii DIICOT de infracţiunea de trădare, după ce a trimis la Ambasada Rusiei de...

Lotul lui Iordănescu pentru ultimele partide înainte de EURO

Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat un lot de 28 de jucători pentru meciurile amicale cu Bulgaria şi Liechtenstein, ultimele teste înaintea EURO 2024.Noutăţile lui...

Dan Podaru: Cei mai mulți cetățeni ai sectorului 1 n-o mai vor pe Clotilde Armand

Cei mai mulți locuitori ai sectorului 1 din Capitală nu o mai doresc pe Clotilde Armand la primărie, concluzionează candidatul Partidului Ecologist Român (PER)...
Ultima oră
Pe aceeași temă