33.2 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialMedierea în dosarul Băsescu - Firea a eşuat. Parchetul redeschide urmărirea penală

Medierea în dosarul Băsescu – Firea a eşuat. Parchetul redeschide urmărirea penală

Urmărirea penală în dosarul Băsescu – Firea va fi redeschisă, după ce medierea a eşuat, a declarat, marţi, procurorul general interimar, Bogdan Licu, citat de Agerpres.

”Ieri (n.r. luni) a fost depus la sediul Parchetului procesul verbal prin care suntem încunoştinţaţi că medierea a eşuat şi, prin urmare, procurorul va redeschide urmărirea penală în cauză şi va continua cercetările”, a afirmat Bogdan Licu, la sosirea la CSM. 

Întrebat dacă va urma trimiterea fostului preşedinte Traian Băsescu în judecată, el a precizat că nu se poate antepronunţa şi că procurorul de caz ”este stăpân pe soluţie”, însă a precizat că procedura prevede redeschiderea urmăririi penale în cauză.

Citeşte şi: Gabriela Firea:Nu am încheiat medierea cu Băsescu, cred că nici nu a fost o intenţie foarte serioasă

În ceea ce priveşte celelalte dosare ale fostului preşedinte Traian Băsescu, Bogdan Licu a declarat că s-au făcut cercetări în mai multe cauze, dând ca exemplu ”Cazul Căşuneanu” şi ”Casa din Mihăileanu”. El a adăugat că “s-au efectuat cercetări, s-au depus înscrisuri, au fost audiaţi martori”. “Cercetările continuă”, a mai precizat el.

Sâmbătă seara, senatorul PSD Gabriela Firea a declarat că nu a încheiat medierea cu fostul președinte Traian Băsescu.

”Nu am încheiat, din păcate, medierea, din motive care nu-mi pot fi mie imputabile. Cred că nici nu a fost o intenție foarte serioasă de mediere. Parchetul ne va anunța, în perioada următoare, ce se va întâmpla cu acest dosar”, a declarat Gabriela Firea, la B1 TV.

Anchetatorii au redeschis, în 30 decembrie 2014, dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de şantaj, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate. În noiembrie 2015 cele două părţi au încheiat un contract de mediere.

Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe preşedintele României de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

Citeşte şi: Băsescu și Firea apelează la mediere, în dosarul șantajului

În denunțul depus împotriva lui Traian Băsescu la Parchetul General se arăta: “Într-un interviu la postul de televiziune Realitatea TV, difuzat în seara zilei 13.04.2014, în cadrul emisiunii ‘Jocuri de putere’, referindu-se la activitatea parlamentară a dnei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, județul Călărași, a afirmat: ‘Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă… Nu-i atentă… Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele’ “.

 

 

Cele mai citite
00:01:09

Zeci de mii de oameni s-au adunat vineri la Stonehenge pentru a sărbători solstițiul de vară

Zeci de mii de oameni s-au adunat la Stonehenge, renumitul sit preistoric inclus în patrimoniul mondial UNESCO din sud-vestul Angliei, pentru a sărbători solstițiul...

Theate îl sprijină pe “ghinionistul” Lukaku să-și revină pentru Belgia

Fundașul belgian Arthur Theate a declarat că nu are nicio îndoială că norocul lui Romelu Lukaku se va schimba, după ce a văzut trei...

Fostul campion Murray, exclus de la Wimbledon după o intervenție chirurgicală la spate

Fostul campion de două ori la Wimbledon, Andy Murray, a fost exclus din turneul de anul acesta după ce a suferit o intervenție chirurgicală...
Ultima oră
Pe aceeași temă