24.5 C
București
joi, 13 iunie 2024
AcasăGDPRDe ce ar trebui mămicile să bea BERE în perioada de alăptare

De ce ar trebui mămicile să bea BERE în perioada de alăptare

Consumată în perioadele de alăptare, berea fără alcool poate contribui la creşterea nivelului de antioxidanţi din laptele matern, arată un nou studiu realizat de cercetătorii spanioli.

Potrivit studiului realizat de specialiştii de la Universitatea din Valencia şi Spitalul Universitar Dr. Peset, berea fără alcool poate ajuta la ridicarea cu până la 30% a nivelului de antioxidanţi din laptele matern.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 80 de mame aflate în perioada alăptării, dintre care jumătate au urmat o dietă obişnuită, în timp ce restul au consumat, în plus, două beri fără alcool pe zi, timp de 30 de zile.

Pe durata studiului a fost determinat nivelul antioxidanţilor din laptele matern în trei momente diferite ale alăptării în funcţie de starea de maturitate (la începutul studiului, după 15 zile şi în final după 30 de zile). Astfel, s-a observat o diminuare a activităţii antioxidante pe măsură ce laptele matern se maturizează, totuşi, mamele care şi-au completat dieta cu bere fără alcool au manifestat o scădere mai mică şi mai lentă. De fapt, s-a constatat că îmbogăţirea dietei cu bere fără alcool poate mări cu până la 30% nivelul antioxidanţilor din laptele matern.

De asemenea, studiul a relevat că atât mamele care au urmat dieta îmbogăţită cu bere fără alcool, cât şi bebeluşii acestora pot prezenta probleme mai mici în cadrul procesului de oxidare celulară şi o creştere a nivelului de antioxidanţi din sânge.

“Rezultatele studiului sunt fără îndoială interesante şi explicabile dacă e să luam în considerare doar calităţile hameiului, de pildă. Un singur lucru aş dori să mai adaug, o informaţie cred preţioasă pentru mamele care preferă această băutură şi care doresc să îşi şi menţină silueta: berea fără alcool are şi un nivel caloric scăzut, de doar 18 kcal/ 100 ml“, susţine Corina Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Fabricată din aceleaşi ingrediente naturale specifice berii, varianta fără alcool a acestei băuturi poate fi consumată chiar în timpul sarcinii sau în perioada de alăptare a bebeluşilor. Consumul moderat de bere trebuie completat de un stil de viaţă sănătos şi o alimentaţie corespunzătoare, ne atrag atenţia membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Rezultat final al alegerilor din sectorul 1: Clotilde Armand a pierdut primăria

După trei zile de scandal, seara trecută a fost finalizat procesul de centralizare a voturilor din sectorul 1. Potrivit datelor, George Tuță, candidatul comun al...

DNA va redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor

Procurorii DNA vor redeschide urmărirea penală în dosarul care viza modul în care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au făcut controale...

Rareș Bogdan: Nicolae Ciucă este candidatul PNL pentru Președinția României

Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a declarat în fața jurnaliștilor că Nicolae Ciucă, președintele partidului, este și candidatul PNL pentru funcția de președinte al...
Ultima oră
Pe aceeași temă