12.4 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăFuga spre investiţii atractive

Fuga spre investiţii atractive

În cursul ultimei luni s-a accelerat plecarea fondurilor de pe pieţele numite emergente, declanşată de estimarea printre investitori că zilele banilor făcuţi uşor la nivel mondial s-au încheiat, pe fondul redresării economiei americane. În China, o restrângere a creditelor bancare la nivel central se adaugă preocupărilor privind încetinirea creşterii economiei şi care se răspândeşte în alte ţări. Săptămâna trecută, ieşirile de fonduri comune de obligaţiuni pe pieţele emergente au depăşit dublul săptămânii precedente, ajungând la 6 miliarde dolari.

A fost o perioadă de dezvoltare frapantă a ţărilor emergente, creşterea lor compensând slăbirea SUA şi a Europei în timpul crizei financiare. În cursul ultimilor patru ani, în căutarea celor mai bune randamente, investitorii au plasat banii în economiile emergente. Fluxurile capitalurilor private spre aceste pieţe, între 2009 şi 2012, au atins 4,2 miliarde dolari, arată Institute of International Finance. Ieşirea banilor de pe aceste pieţe continuă, pe fondul temerilor investitorilor.

Panică

„În toate pieţele, totul merge în jos”, declară Aliko Dangote, magnatul cimentului nigerian, un bogat om de afaceri din Africa. Vânzările masive coordonate pe pieţele emergente au transmis panică printre investi-tori, în timp ce creşterea ratelor de interes americane au declanşat sau au agravat criza economică şi politică în străinătate. Criza datoriei Mexicului în 1994 şi criza financiară asiatică din 1997, care s-a propagat în Asia de Sud-Est, Coreea şi Rusia, intră în această categorie. Totuşi, puţini sunt cei ce prezic că situaţia actuală s-ar transforma într-o nouă panică mondială. Pieţele emergente se află astăzi într-o poziţie mai bună pentru a rezista şocurilor economice, cu stocuri de rezervă a schimburilor şi datorii mai mici în monedă străină, ingredient cheie care a agravat criza asiatică din 1997.

Deşi nivelurile de îndatorire au crescut în ultimii ani, în special în Asia, băncile rămân bine capitalizate. Efectul unei încetiniri a creşterii Chinei a ricoşat la nivel mondial pentru fabricanţii de echipamente miniere şi furnizorii de materii prime. În India, Brazilia,Turcia, Africa de Sud, economiile sunt în pană, investitorii îşi pierd încrederea şi condiţiile finanţărilor atractive au dispărut.

Cele mai citite

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă