30 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Directorul Penitenciarului Târgşor, JEFUIT

VIDEO. Directorul Penitenciarului Târgşor, JEFUIT

Maşina şefului Penitenciarului de Femei Târgşor, din judeţul Prahova, a fost spartă, joi, pe o stradă din Târgovişte, relatează Mediafax.

Din autoturism au fost furate  o borsetă cu 7.000 de euro şi un pistol Glock de calibru 9 milimetri cu două încărcătoare a câte 17 cartuşe, precum şi actele de identitate ale directorului. 

Furtul a avut loc în faţa unui imobil de pe strada Tighina, din municipiul Târgovişte, în faţa căruia comisarul-şef Florin Stanciu şi-a parcat maşina, au explicat reprezentanţii IPJ Dâmboviţa.

După 20 de minute, şeful Penitenciarului de Femei Târgşor a revenit la autoturism ca să-şi continue deplasarea, moment în care a constatat că geamul din dreapta spate al maşinii Volkswagen Golf era spart, iar din interior lipsea o borsetă în care erau 7.000 de euro şi un pistol Glock, de calibru 9 milimetri, cu două încărcătoare a câte 17 cartuşe, precum şi actele de identitate.

“Am găsit geamul maşinii spart şi bunurile sustrase din maşină. Am parcat autoturismul în faţa curţii unui prieten, am intrat să vorbesc cu el şi după cinci minute am constatat că mi-a fost spartă maşina şi mi-a fost furată borseta. Nu ştiu ce sumă de bani era, aveam bani la mine. Arma care mi-a fost furată este a mea, este deţinută legal. Poliţia a intervenit cu operativitate, se fac cercetări şi voi reveni cu alte detalii la finalizarea acestora”, a declarat, la ieşirea de la Poliţie, directorul Penitenciarului de Femei Târgşor.


// <![CDATA[
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/31d3e8b9d9fc40bbddb887afc10c78ec/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// ]]>


content channel

 

Poliţiştii dâmboviţeni continuă cercetările în acest caz, la ieşirile din municipiul Târgovişte fiind instituite filtre pentru prinderea autorilor furtului.

“Ancheta este în curs de desfăşurare, sub coordonarea procurorului de caz. S-a încheiat cercetarea la faţa locului, iar filtrele rutiere la intrările şi ieşirile din oraşul Târgovişte sunt menţinute în cursul acestei zile”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, subinspector Alexandra Niculae.

Cele mai citite

Sondaj. Nicușor Dan ar câștiga detașat alegerile pentru București

Actualul primar general, Nicușor Dan, ar fi în fruntea preferințelor electoratului din București, care l-ar vota în proporție de 43 la sută, susține cel...

Două eleve au ajuns la spital după un banchet la care s-ar fi consumat alcool și droguri

Două eleve de la un liceu teoretic din orașul Otopeni au fost transportate la spital, după ce au participat la un banchet la care...

Unghiile false: Mituri și realități

În lumea frumuseții, unghiile false au devenit o alegere populară pentru multe femei care doresc să aibă mâini impecabile și elegante. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă