14.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSportAntonescu: Am mai puţină încredere în Victor Ponta

Antonescu: Am mai puţină încredere în Victor Ponta

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că a constatat “cu tristeţe” faptul că premierul Victor Ponta foloseşte “termenii” şi “tonul” lui Traian Băsescu în privinţa unor evenimente precum referendumul din 2012, potrivit Realitatea.net.

“Constat cu tristeţe că, dincolo de întâmplări, numirea unor procurori, propunerea procurorilor, (…) există ceva care pe mine, de exemplu, şi nu cred că numai pe mine mă deranjează, pentru că nu mai există nicio circumstanţă atenuantă – s-a schimbat tonul şi s-a schimbat povestea, s-a schimbat istoria”, a susţinut Antonescu, într-o emisiune a postului Antena 3, precizând că se referă la raportarea premierului la episodul referendumului pentru demiterea preşedintelui.

“Partenerul meu politic, premierul, lider al USL, se referă la episodul referendumului din vara lui 2012, de suspendare a lui Traian Băsescu, în termenii lui Traian Băsescu. Premierul zice azi «nu au venit destui oameni, de asta a rămas Băsescu la putere». Păi uităm că oameni au venit destui, au venit mulţi, îngrozitor de mulţi pentru Traian Băsescu, nu au venit niciodată atât de mulţi pentru a vota sau pentru a demite un preşedinte”, a susţinut liderul PNL.

Citeşte şi: Ponta: Fără PSD nu câştigă nimeni prezidenţialele

El a amintit de momentul “eratei” emise de Curtea Constituţională în interpretarea unei decizii privind referendumul, reproşându-i lui Victor Ponta faptul că ar fi făcut uitat acest lucru.

“Înseamnă că falsificăm istoria şi povestim despre această istorie ceea ce a povestit până acum Traian Băsescu. Doi, dacă noi acceptăm că Laura Codruţa Kovesi a fost un conducător de Parchet căruia nu i se poate reproşa nimic, că domnul Morar a greşit … iarăşi povestim şi ne mai şi fălim, că uite, am făcut pe placul occidentului – aşa vag – înseamnă din nou să povestim istoria lui Băsescu”, a mai afirmat Antonescu.

Liderul PNL a precizat că “la rigoare” Laura Codruţa Kovesi poate fi propusă pentru şefia DNA, dar cineva trebuie să fie “cinstit” şi să spună: “da, n-am uitat ce s-a întâmplat în Parchetul general sub conducerea doamnei Kovesi şi a domnului Băsescu”.

“Toate acele lucruri aşa au stat, nu v-am minţit când v-am spus şi ne plângeam pe la porţile voastre că aşa stau lucrurile şi vă ceream voturile ca să le schimbăm. «Nu pot acum, e o situaţie, internaţională, juridică, de care vreţi.

Sunt silit să fac asta şi o fac, fac acest compromis». Dar a ne face că uităm porţiuni din istorie şi a povesti pe tonul şi cu termenii propagandei lui Traian Băsescu, un trecut atât de recent, cred că este mai supărător decât faptul în sine, care înseamnă un compromis politic”, a declarat Antonescu.

El a menţionat că s-a simţit jignit de faptul că Traian Băsescu şi-a bătut joc “într-un fel” de Victor Ponta atunci când a susţinut că a fost alegerea premierului să o propună pe Kovesi la şefia DNA, fapt care a lezat orgoliul său şi a “milioane de oameni”.

 

Cele mai citite

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...
Ultima oră
Pe aceeași temă