12.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialGuvernul schimbă regulile privind înmatricularea vehiculelor

Guvernul schimbă regulile privind înmatricularea vehiculelor

Mașinile neînscrise la fisc vor fi radiate. De asemenea, punerea în circulaţie a unui autovehicul cu înmatricularea suspendată constituie contravenție și se sancţionează cu de la 9 la 20 puncte-amendă.

Executivul inten­ţi­onează să modifice ordonanţa de urgenţă a Guvernului din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, la capitolul înmatricularea vehiculelor, prin noua ordonanţă de urgenţă pentru debirocratizare aflată în consultare publică.

„Autoritatea competentă transmite autorităţilor fiscale competente situaţia vehiculelor înscrise/transcrise în evidenţele proprii, în primele 5 zile ale lunii pentru luna precedentă. În termen de 60 de zile de la data înscrierii/ transcrierii transmiterii dreptului de proprietate a unui vehicul, titularul certificatului de înmatriculare este obligat să-și îndeplinească obligaţiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deţinerea și înmatricularea vehiculelor“, se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă, citat de Mediafax.

Conform sursei citate, auto­rităţile fiscale competente vor transmite autorităţii competente situaţia vehiculelor pentru care proprietarii nu și-au îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute, respectiv dacă titularul certificatului de înmatriculare nu a plătit obligaţiile fiscale. „Înmatricularea vehiculelor se suspendă de drept, în cazul proprietarilor care nu și-au îndeplinit în termen obligaţiile (în termen de 60 de zile – n.r.), începând cu prima zi după împlinirea acestui termen.

Autorităţile fiscale competente comunică autorităţii competente îndeplinirea obligaţiilor restante, în termen de 48 de ore de la îndeplinirea acestora. La primirea comunicării, autoritatea competentă revocă măsura suspendării înmatriculării“, se mai arată în textul proiectului. De asemenea, punerea în circulaţie a unui autovehicul cu înmatricularea suspendată constituie contravenţie și se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, respectiv de la 9 la 20 puncte-amendă.

Totodată, potrivit Memorandumului privind Măsuri de simplificare și de coordonare a procedurilor administrative din administraţia publică centrală de specialitate, aflat și el în dezbatere publică, Guvernul va demara modificarea cadrului normativ în vederea eliminării obligativităţii contravenientului de a transmite dovada plăţii către organul din care face parte agentul constatator, verificarea efectuării plăţii urmând a fi realizată la nivelul organului de executare.

Cele mai citite

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...

Securicii au pus frișcă sintetică pe blatul electoral

Campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare e plină de ciudățenii. Pe lângă faptul că nu ni se spune nimic despre viziunea României privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă