26 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialCoreea de Nord : Kim Jong-un pregăteşte un "eveniment major"

Coreea de Nord : Kim Jong-un pregăteşte un “eveniment major”

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a prezidat o reuniune militară consacrată pregătirii unui “eveniment major” pentru apărarea ţării, a anunţat presa oficială duminică, o referire probabilă la iminenţa unui nou test nuclear, potrivit Mediafax.

Kim Jong-un pregăteşte un “eveniment major” pentru apărarea ţării. Liderul nord-coreean a susţinut un discurs “istoric” în faţa principalelor instanţe militare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Kim Jong-un a susţinut un discurs “istoric” în faţa principalelor instanţe militare din ţară, a precizat agenţia oficială de presă KCNA.

Reuniunea a fost consacrată “sosirii unui eveniment major în ameliorarea capacităţilor militare” ale Coreei de Nord, a subliniat KCNA, fără să dezvăluie data la care a avut loc această reuniune.

Potrivit unor experţi şi unor surse din cadrul unor servicii străine de informaţii, Coreea de Nord este pregătită să efectueze al treilea test nuclear, ca măsură de represalii faţă de o extindere a sancţiunilor adoptată de către Consiliul de Securitate al ONU în urma unui tir de rachetă cu rază lungă de acţiune, în decembrie.

Acest tir este considerat de către Washington şi aliaţii săi un nou test de rachetă balistică, care încalcă sancţiunile internaţionale.

Un nou test nuclear nord-coreean va fi al treilea, după cele din 2006 şi 2009, care răspundeau, la vremea respectivă, unor sancţiuni adoptate de ONU în urma unor tiruri de rachete cu rază lungă de acţiune.

Experţi sud-coreeni sunt de părere că testul va avea loc înaintea Noului An chinezesc, care cade pe 10 februarie.

Cele mai citite

UNICEF, concluzii îngrijorătoare cu privire la copiii din România. 41,5% dintre aceștia, în risc de sărăcie şi excluziune socială

UNICEF a pregătit o serie de activități distractive și educative pentru copii și părinți, oferindu-le oportunitatea să se bucure împreună și să învețe lucruri...

Un fost ofițer sancționat de SUA s-a înscris în cursa pentru președinția Iranului

Fostul comandant al Gardienilor Revoluției, sancționat de SUA, Vahid Haghanian, se numără printre candidații care s-au înregistrat în cursa pentru președinția Iranului, după ce...

Robert Cazanciuc a lansat o carte despre Constituție pentru copii și tineri

Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, la lansarea volumului său "Constituţia pentru copii şi tineri… de toate vârstele", că acesta va crea...
Ultima oră
Pe aceeași temă