28.3 C
București
vineri, 21 iunie 2024
AcasăSpecialSiguranța aviatică deasupra Mării Baltice, discutată în Consiliul de Securitate al Rusiei

Siguranța aviatică deasupra Mării Baltice, discutată în Consiliul de Securitate al Rusiei

Consiliul de Securitate al Rusiei, prezidat de președintele Vladimir Putin, a discutat, marți, despre siguranța aviatică deasupra Mării Baltice, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters, informează Agerpres.

În cadrul reuniunii au fost discutate modalităţi de construire a încrederii între forţele aeriene ale NATO şi cele ale Rusiei care operează în zonă, a indicat Peskov, într-un briefing de presă. 

În zonă au avut loc o serie de întâlniri potenţial periculoase între avioane militare ruseşti şi aparate ale Alianţei Nord-Atlantice.

Consiliul NATO-Rusia se va întruni la 13 iulie pentru a aborda, între altele, măsuri de securitate aeriană deasupra Mării Baltice, menţionează Reuters. 

Cele mai citite

Curse speciale pentru fanii naționalei României oferite de TAROM, pentru partida cu Slovacia

Compania aeriană TAROM a anunțat introducerea a două curse speciale dedicate suporterilor români care doresc să participe la meciul dintre România și Slovacia, programat...

Rîbakina a abandonat, iar Azarenka ajunge în semifinale la Berlin

Victoria Azarenka (19 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului WTA 500 pe iarbă de la Berlin, dotat cu premii totale de 802.237 de euro,...

Un copil în vârstă de trei ani şi-a pierdut viaţa, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren

Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren în comuna Leordina, a anunțat purtătorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă