12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCaloriile goale, pericolul din pahar

Caloriile goale, pericolul din pahar

Dacă încercaţi să slăbiţi şi nu reuşiţi, tăiaţi alcoolul de pe listă, avertizează specialiştii de la World Cancer Fund. Spre deosebire de alimente, care au şi valoare nutriţională, alcoolul are calorii goa-le, care nu fac decât să sporească numărul kilogramelor afişate de cântar. 

 

Un pahar mare cu vin are 178 calorii, întocmai cât doi biscuiţi digestivi cu ciocolată. Poate vă vine greu să credeţi, dar alcoolul îngraşă, iar cercetătorii avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă caloriile goale, de care oamenii nu sunt conştienţi, care se găsesc în alcool, potrivit BBC News.

Rapoartele recente au arătat că oamenii nu ştiu că băuturile alcoolice conţin calorii şi nu le socotesc atunci când fac calculul caloriilor consumate într-o zi, a explicat reprezentanta organizaţiei World Cancer Fund, Kate Mendoza. 

Astfel, alcoolul însumează apro-ximativ 10% din caloriile consumate de băutori.

Alcoolul conţine 7 kilocalorii/gram, faţă de grăsime, care conţine 9 kilocalorii/gram. Proteinele şi carbohidraţii conţin 4 kilocalorii/gram, iar fibrele, 2 kilocalorii/gram. Bărbaţii trebuie să consume, în medie, pe zi, 2.500 kilocalorii, iar femeile, 2.000.

„Cantitatea de alcool influen-ţează greutatea şi procesul de slăbire al organismului”, explică Mendoza, care atrage atenţia că, atunci când urmează o dietă, oamenii trebuie să ia în calcul şi caloriile pe care le conţine al-coolul.

De-a lungul timpului, alcoolul a fost legat de apariţia cancerului de ficat, bucal, intestinal şi cancerului la sân.

Cele mai citite

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă