23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialBenjamin Netanyahu: Israelul a transmis un avertisment mişcării Hamas

Benjamin Netanyahu: Israelul a transmis un avertisment mişcării Hamas

Israelul a transmis un “mesaj clar” mişcării islamiste Hamas şi este pregătit să “extindă” operaţiunea în Fâşia Gaza dacă va fi necesar, avertizează premierul israelian, Benjamin Netanyahu, citat de AFP, potrivit Mediafax.

 

“Astăzi, am adresat un mesaj clar mişcării Hamas şi altor organizaţii teroriste, iar, dacă va fi necesar, suntem pregătiţi să extindem operaţiunea”, a adăugat Netanyahu.

Israelul a efectuat miercuri peste 20 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza, şase palestinieni fiind ucişi, printre ei numărându-se liderul aripii militare a Hamas, Ahmad Jaabari.

“Ocupantul palestinian a efectuat peste 20 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza, vizând secţii de poliţie şi baze ale serviciilor de securitate. Până acum, bilanţul este de şase morţi, printre care se numără comandantul Ahmad Jaabari”, a declarat Islam Chahwan, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Fâşia Gaza.

Potrivit unor surse medicale, cel puţin 45 de palestinieni au fost răniţi în raidurile aeriene israeliene.

Cele mai citite

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...
Ultima oră
Pe aceeași temă