5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia, condamnată la austeritate

România, condamnată la austeritate

Indiferent cine va forma Guvernul după alegerile de la 9 decembrie, România nu îşi va putea modifica politica economică şi va trebui să urmeze calea austerităţii ca şi până acum. Motivul e simplu: din moment ce tentativa preşedintelui francez, François Hollande, de a convinge Germania să susţină o creştere a cheltuielilor pe termen scurt şi devalorizarea euro a eşuat, reţeta austerităţii devine norma europeană. Cât despre criza datoriilor suvera­ne, Angela Merkel a spus-o clar: va mai dura măcar cinci ani.

 

Europa se pregăteşte să înghită pilula germană a austerităţii

Indiferent cine va forma Guvernul după alegerile de la 9 decembrie, România nu îşi va putea modifi-ca politica economică şi va trebui să urmeze calea austerităţii ca şi până acum. În condiţiile în care tentativa preşedintelui francez, François Hollande, de a convinge Germania să susţină o creştere a chel-tuielilor pe termen scurt şi devalorizarea euro a eşuat, reţeta austerităţii devine norma europeană.

 
La sfârşitul săptămânii trecute, cancelarul german, Angela Merkel, a avertizat că vor fi necesari cel puţin cinci ani pentru ca zona euro şi Uniunea Europeană în ansamblu să îşi revină după criza economică. „Avem nevoie de rigoare”, a declarat doamna Merkel, care a precizat că a sosit timpul pentru „un pic de stricteţe” necesară pentru a convinge restul lumii că este profitabil să investească în Europa. „Rigoare” şi „stricteţe” înseamnă un singur lucru: continuarea politicii de austeritate la nivelul eurozonei şi al ţărilor ale căror economii depind de evoluţia din zona euro, aşa cum este cazul României.

O tentativă de a schimba „filozofia” politicii economice europene dinspre „austeritate” spre „creştere” a fost făcută de noul preşedinte socialist al Franţei, François Hollande, prin creştere înţelegându-se „măsuri urgente”, cum ar fi o creştere masivă a cheltuielilor guvernamentale, bazate pe o politică monetară mult mai relaxată, creşterea inflaţiei şi devalorizarea euro. Germania s-a dovedit inflexibilă şi a continuat să insiste asupra controlului „strict” al deficitelor şi al reformelor structurale necesare creşterii competitivităţii în statele din sudul Europei lovite, una câte una, de recesiune. Disputa franco-germană a dus la neîncredere reciprocă şi la răcirea fără precedent a relaţiilor bilaterale, dar Angela Merkel a refuzat să cedeze, spre frustrarea din ce în ce mai mare a lui Hollande, care a fost însă nevoit să cedeze în cele din urmă de teamă că investitorii şi pieţele financiare vor înceta să mai aplice Franţei tratamentul privilegiat de care se bucură în prezent şi o vor trece, alături de Italia, Spania sau Grecia, în categoria statelor ameninţate de insolvenţă.

Austeritatea, rigoarea şi stricteţea vor deveni aşadar ingredientele reţetei germane de redresare economică a Europei şi, în aceste condiţii, statele amintite nu pot spera la o redresare economică spectaculoasă, ci la un proces îndelungat şi dureros, care va presupune reduceri de cheltuieli, reforme structurale, disciplină fiscală, dar şi bancară crescută.  State precum România, care nu sunt membre ale zonei euro, dar sunt dependente de evoluţiile din zonă vor fi obligate, la rândul lor, să înghită acelaşi medicament. Cum primii trei parteneri comerciali ai României sunt Germania, Franţa şi Italia, iar ultimele două se vor afla în recesiune şi prima va înregistra un ritm de creştere mai lent, exporturile româneşti în aceste state vor scădea semnificativ. La fel, stagnarea sau adâncirea crizei în zona euro va creşte riscul ca băncile din România să repatrieze banii, ceea ce va reduce accesul la credite. Pe fondul scăderii economice europene, România a înregistrat şi o reducere dramatică a investiţiilor străine directe, agravată de criza şi incertitudinile politice şi de corupţie, după cum a declarat ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein. Incertitudinea politică este considerată drept un „factor semnificativ” pentru slaba perfor-man-ţă economică a României din 2012 şi de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care în previziunile publicate săptămâna trecută notează că în 2012 creşterea nu va depăşi 0,5%, cu o perspectivă de creştere de 1,9% pentru 2013. Documentul BERD menţionează însă şi importanţa acordului cu FMI, de care economia românească va deveni şi mai dependentă în 2013.

Când a venit la putere, Victor Ponta s-a angajat să modifice politica economică a României în sensul „stimulării creşterii” şi a mizat pe faptul că François Hollande va reuşi să îşi impună viziunea privind ieşirea din criză şi reluarea rapidă a creşterii în Europa. A mizat greşit. Europa s-a pliat în acest an punctului de vedere al Germaniei, care a reuşit să îşi impună atât viziunea economică, dar şi modelul de relansare. Angela Merkel nu a lăsat nici un dubiu că Berlinul preferă o redresare lentă, întinsă pe parcursul mai multor ani, şi că favorizează austeritatea, controlul cheltuielilor şi disciplina fiscală şi financiară. În aceste condiţii, marja de libertate a Guvernului român în negocierile cu FMI s-a îngustat dramatic şi, indiferent de configuraţia politică a viitorului Executiv, programul de guvernare a României va fi, în mare măsură, o afacere stabilită între Washington şi Bruxelles.  

Cazul României. Schimbăm în 2013 „centura de siguranţă” a FMI cu una nouă?

Din păcate, pentru economie se profilează un mare hop anul viitor, indiferent dacă asistăm sau nu la plonjonul zonei euro. Decontul exceselor electorale şi vârful de plată în contul datoriei externe sunt principalele ameninţări pe care autorităţile vor trebui să le contracareze. Aproape 7 miliarde euro intră în plată anul viitor. Ministerul Finanţelor are de achitat 2,8 miliarde (un miliard la FMI, 1,8 miliarde bonduri guvernamentale denominate în euro ajunse la scadenţă), iar BNR alte 3,9 miliarde (FMI). În 2014 urmează încă 5,6 milliarde euro (3,7 BNR şi 1,9 Ministerul Finanţelor). De unde vor veni aceşti bani? Răspunsul simplist ar fi: BNR dă din rezerva de 31,7 miliarde euro pe care o deţine în prezent, iar statul angajează noi împrumuturi pentru scadenţele Ministerului Finanţelor. Lucrurile nu stau însă deloc liniştitor dacă aruncăm o privire la deficitul de cont curent (4% din PIB, unul dintre cele mai mari din regiune) şi investiţiile străine directe (de la 9% din PIB în 2006, acestea au scăzut până la 1% în prezent). În ţară nu prea mai intră valută şi este greu de crezut că se va renunţa la aproape o treime din rezerva BNR pentru plata datoriei către FMI în următorii doi ani (ar trebui să ne ajungă pentru a compensa dezinteresul investitorilor pe termen lung). În plus, nici la capitolul fonduri europene, o sursă indirectă de alimentare a rezervei  valutare (euro sunt schimbaţi în lei în ţară şi ajung ocolit în puşculiţa BNR), nu stăm pe roze; mare parte din programele operaţionale sunt suspendate.

 

2012/11/05//265909-tabel.jpg

Alternative

În raportul Consiliului Fiscal („Reevaluarea modelului de creştere economică în România – lecţii şi consecinţe ale crizei”) se arată că „pentru a menţine activitatea economică cel puţin la nivelul actual, avem nevoie să finanţăm deficitul de cont curent de circa 4% din PIB (peste 5 miliarde euro pe an) şi să refinanţăm datoria externă (datoria externă pe termen scurt – publică şi privată – este de 20 miliarde euro). În caz contrar, diferenţa poate fi acoperită pe termen scurt prin utilizarea rezervei internaţionale a BNR sau va trebui să acceptăm o nouă ajustare a deficitului de cont curent (însoţită de deprecierea leului)”. Sublinierea „pe termen scurt” este relevantă. Dacă România ar avea în mânecă strategii de creştere imbatabile, de reîntoarcere a investitorilor şi absorbţie semnificativă a fondurilor europene, poate nu ar trebui să ne preocupe diminuarea rezervelor BNR, dar oare există aşa ceva? „Nu văd altă soluţie în orizontul 2013-2014 decât o renegociere cu FMI şi refinanţarea împrumutului. Iar FMI ne-a dat deja semnale în legătură cu ce aşteaptă în schimb: creşterea fiscalităţii şi o politică mai ambiţioasă de privatizare”, spune analistul Florin Câţu.

Consecinţe

Vestea proastă este că amintirile legate de primul împrumut de la FMI nu sunt deloc plăcute, au urmat tăieri de salarii şi prestaţii sociale. Iar dacă în acel caz cerberii FMI aveau motive să-şi menajeze colţii (grosul banilor era destinat compensării eliberării rezervelor băncilor de la BNR), de această dată s-ar putea ca focalizarea lor pe partea încă viabilă a companiilor de stat să fie mult mai hotărâtă. De altfel, în raportul de ţară din octombrie, FMI lansa o listă a privatizărilor care ar trebui să aibă loc în România (pachetele majoritare de la Hidroelectrica. Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, CFR Marfă; evident, nimic despre Termoelectrica). Interesant de remarcat, experţii Fondului ofereau tot atunci simulări pentru creşterea veniturilor statului (o creştere cu 2%  a impozitului pe venit, de la 16% la 18%, ar genera venituri suplimentare de 0,4% din PIB, iar avansul TVA cu 1% aduce încă 0,3% din PIB). „Majorarea cotei unice la 24% ar putea fi impusă de FMI, posibil şi o creştere a TVA la 25%”, este de părere şi Florin Câţu, care vede cursul de schimb ţintind deasupra a 5 lei/euro, „poate în jurul a 5,2 lei/euro”. Scenariul în care leul sare de 5 lei nu mai pare atât de greu de crezut în condiţiile în care în 2012, când autorităţile au avut de gestionat rambursări în contul datoriei publice de „numai” 3,1 miliarde lei, leul s-a depreciat cu 5%. Sigur, vorbim de o depreciere mai accelerată în prima parte a anului, până ne vom pune „a doua  centură de siguranţă” de la FMI.

Impactul asupra populaţiei

Creşterea fiscalităţii (modificarea cotei unice sau revenirea la impozitul progresiv) ori o nouă urcare a TVA nu sună bine din perspectiva puterii de cumpărare. Deprecierea leului aduce implicit scumpiri într-o economie dominată de importuri. Calendarul de liberalizare a preţului la utilităţi are noi termene de bifat în 2013. Tragem linie, iar concluzia care se impune este că nivelul de trai se poate deteriora pentru majoritatea populaţiei anul viitor.

13 miliarde euro, atât are România de achitat în următorii doi ani în contul datoriei externe. Mai mult de jumătate din această sumă va avea scadenţa chiar anul viitor.

 

Cele mai citite

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...

Vreme rece și ninsori în cea mai mare parte a țării. Ultimele informații de la ANM

Sâmbătă, vremea se răcește semnificativ în aproape toate regiunile României. La munte, în nord-vest și centru, se vor semnala ninsori, în timp ce în...
Ultima oră
Pe aceeași temă