22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialConsiliul de Securitate al ONU anulează reuniuni din cauza uraganului Sandy

Consiliul de Securitate al ONU anulează reuniuni din cauza uraganului Sandy

Consiliul de Securitate al ONU, al cărui sediu se află la New York, a anulat reuniuni la care urmau să participe preşedinţi din America Latină, din cauza uraganului Sandy care urmează să atingă Coasta de Est a Statelor Unite, a anunţat ONU, potrivit Mediafax.

“Sediul ONU va fi închis cel puţin luni, din cauza ameninţării furtunii”, a declarat Eduardo del Buey, un adjunct al purtătorului de cuvânt al ONU.

Preşedintele Guatemalei Otto Perez urma să prezideze o reuniune a Consiliului de Securitate consacrată situaţiei femeilor în zone de conflict, la care urma să participe, de asemenea, ministrul francez pentru Drepturile Femeilor Najat Vallaud-Belkacem.

Preşedintele bolivian Evo Morales urma să sosească luni la sediul ONU pentru a lansa o campanie de promovare a quinoa, o cereală bogată în proteine, în cadrul luptei împotriva foametei în lume. Miniştri din alte ţări din America de Sud urmau să participe la această reuniune.

Cele mai citite

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...
Ultima oră
Pe aceeași temă