15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialPeste 800 de grădiniţe din Republica Moldova au fost renovate cu bani...

Peste 800 de grădiniţe din Republica Moldova au fost renovate cu bani de la Bucureşti

Peste 800 de instituţii preşcolare din Republica Moldova au fost renovate cu ajutorul unui grant în valoare de 20 de milioane de euro oferit de Guvernul României, în cadrul Proiectului de asistenţă financiară pentru grădiniţe, relatează presa de peste Prut.

Din banii acordaţi de Guvernul României, au fost renovate până în prezent 832 de grădiniţe. Autorităţile de la Bucureşti au decis extinderea proiectului prin acordarea unei noi tranşe nerambursabile de trei milioane de euro.

„În cadrul acestui grant s-a reuşit, pe lângă renovări, deschiderea a peste 200 de grupe noi de copii din ţară, ceea ce înseamnă că sporim capacitatea instituţiilor preşcolare din ţară cu circa 5000 de locuri”, a declarat directorul executiv al Fondului de Investiţii Sociale din Republica Moldova, Mircea Eşanu.

Instituţiile preşcolare au fost dotate cu echipament şi mobilier, acoperişurile au fost reparate, pereţii au fost izolaţi termic, iar terenurile de joacă şi grupurile sanitare au fost amenajate.

„La noi în sat, grădiniţa nu a funcţionat 20 de ani. Vă imaginaţi ce bucurie am avut atunci când copiii au deschis uşile şi au văzut sălile frumoase, dotate, amenajate”, mărturiseşte Iraida Jitari, primar din localitatea Sauca, raionul Ocniţa. "Avem o limbă suntem fraţi, rude şi este binevenit ca fratele mai mare şi mai puternic să-l susţină pe cel mic", a mai subliniat aceasta, citată de Publika.md.

Autorităţile de la Bucureşti au decis să extindă proiectul.

Cele mai citite

Max Verstappen obține a 59-a victorie din cariera sa în Campionatului Mondial de Formula 1

Pilotul olandez Max Verstappen, reprezentând echipa Red Bull, a câștigat Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, desfășurat duminică la Imola, Italia. Aceasta reprezintă a...

Mircea Geoană susține că sistemul de vot din România este cel mai primitiv din Europa

Sâmbătă, la Congresul Studenților din România, desfășurat la Palatul Parlamentului, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a făcut o declarație tranșantă privind sistemul...

FOTO. Beat, a intrat cu mașina pe şantierul de modernizare a liniilor de tramvai de la Barbu Văcărescu

Un incident grav a avut loc noaptea trecută în București, unde un șofer băut a pătruns cu mașina pe șantierul de modernizare a liniei...
Ultima oră
Pe aceeași temă