Rafinăria Arpechim este importantă pentru Oltchim pentru că reduce costurile producţiei de PVC a combinatului (cam 40% din cifra de afaceri în vremurile bune ale Oltchim). PVC-ul se face prin prelucrarea etilenei în instalaţia de piroliză deja achiziţionată de la Petrom, iar etilena provine din benzina “Nafta” rezultată din activitatea de rafinare. Dacă Arpechim rămâne închisă, benzina Nafta trebuie transportată la instalaţia de piroliză cu autovehicule speciale de la altă rafinărie. Costurile repornirii Arpechim sunt însă exorbitante, potrivit surselor RL. 150 milioane euro ar reprezenta capitalul de lucru pentru câteva luni (importul ţiţeiului necesar rafinăriei). Pentru avizele de mediu, amortizări, certificatele CO2, investiţii de capital, ecologizări, etc suma finală mai urcă cu 100 milioane euro. Adăugaţi valoarea rafinăriei într-o eventuală tranzacţie Oltchim-Petrom (minim 10 milioane lei ar face numai fierul vechi dacă austriecii n-ar avea şi alte pretenţii) şi pierderile asumate în primii ani de funcţionare dacă se păstrează valoarea din bilanţurile OMV înainte de închiderea Arpechim (aproximativ 100 milioane euro pe an) şi ajungem la aproape 400 milioane euro. Asta în condiţiile în care benzina Nafta reprezintă doar 10-15% din producţia rafinăriei, motorina are 40% iar benzina 30%. Este rentabil economic să reporneşti o rafinărie cu instalaţii cam uzate la asemenea costuri, pentru numai 15% din producţie mergând la Oltchim, în condiţiile în care deja există supracapacitate de producţie pentru rafinăriile din ţară?
Alternativele Oltchim
Nemţii/polonezii de la PCC considerau că nu, insistând pe renunţarea la producţia de PVC şi polipropilenă (şi implicit la instalaţia de piroliză achiziţionată cu 13 milioane euro de la Petrom), cerând concentrarea pe restul produselor Oltchim (polioli-din care se fac spumele poliuretanice, sodă caustică, etc). Cu alte cuvinte, renunţarea la jumătate din cifra de afaceri a combinatului, cu tot ce decurge de aici (disponibilizări printre salariaţi). Alternativa ar fi ca Oltchim să aducă benzina Nafta din alte surse în instalaţia de piroliză (rămâne de văzut daca preţul de producţie al PVC-ului nu devine necompetitiv în acest scenariu), ori ca eventualul cumpărător al Oltchim să construiască o noua instalaţie de piroliză, mai modernă (Petrom a vândut-o la preţ “promoţional”, evaluând mai mult materiile prime de care dispunea decât instalaţia în sine) pentru creşterea eficienţei-asta dacă dispune de alte câteva sute bune de milioane euro. Trăgând linie, cine preia Oltchim, pentru a păstra actualul profil de producţie şi structura de personal din prezent, ar trebui să dispună de minim 1,2 miliarde euro (repornire Arpechim, plus datorii Oltchim, plus suma oferită statului pentru pachetul majoritar). Chiar şi presupunând un “hair-cut” de 80% din valoarea totală a datoriilor (băncile vor renunţa cel mai greu), tot ar fi necesari mai bine de 600 milioane euro. Greu de crezut că va scoate cineva atâţia bani din buzunar, mai ales pentru o companie necurăţată încă de căpuşele din dotare. Rămâne varianta unui Oltchim mai mic şi mai eficient, re-privatizat probabil după isteria populistă din preajma alegerilor, cu pierderi colaterale inevitabile în ceea ce priveşte numărul de salariaţi şi partenerii comerciali din regiune.
