22.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSportCristian Diaconescu: Nu se pune problema că Traian Băsescu ar fi declarat...

Cristian Diaconescu: Nu se pune problema că Traian Băsescu ar fi declarat război politic cuiva

“Nu se pune problema” ca preşedintele Traian Băsescu să fi declarat vreun război politic cuiva, spune Cristian Diaconescu, şeful cancelariei prezidenţiale, într-o declaraţie pentru HotNews.ro.

Consilierul precizează că la reuniunea anuală a diplomaţiei româneşti – şi prima declaraţie publică a lui Băsescu după revenirea la Cotroceni  – “preşedintele României a trecut în revistă evenimentele întâmplate începând cu data de 3 iulie, aspecte cunoscute în cancelariile occidentale cu care ambasadorii noştri au relaţii instituţionale. Aceste evaluări apar dealtfel şi în raportul MCV”.

Mai mulţi lideri USL au criticat declaraţiile lui Traian Băsescu făcute la prima sa ieşire publică după referendumul din 29 iulie, calificându-le drept conflictuale. Deputatul PNL Eugen Nicolaescu a spus că ele reprezintă un nou motiv de suspendare.

“Preşedintele s-a exprimat pentru continuitate în politica externă, pentru o orientare pro-Vest şi pentru consolidarea şi aprofundarea parteneriatelor strategice. A evidenţiat că unele instituţii fundamentale ale statului au rezistat luptei politice, cu obiectivitate, ceea ce reprezintă pe de-o parte o garanţie pentru funcţionarea democratică a ţării noastre iar pe de altă parte un argument în ceea ce priveşte evaluarea pozitivă a României din perspectiva deciziile care se vor lua privind acordul Schengen”, a mai spus şeful cancelariei prezidenţiale.

Cristian Diaconescu susţine că mesajul preşedintelui “a oferit practic diplomaţilor români răspunsuri la întrebări pe care aceştia le primesc şi în faţa cărora cei mai mulţi trebuie să ofere argumente convingătoare. Preşedintele a cerut aparatului diplomatic să nu facă politică şi să reprezinte strict interesele ţării.”

Băsescu le-a cerut, marţi, ambasadorilor să transmită că “instituţiile statului au funcţionat corect”, adăugând că va solicita “raportări trimestriale” în legătură cu parteneriatele strategice ale României.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a a replicat însă că nu este de acord cu instalarea unui sistem direct de comunicare la Cotroceni cu ambsadele României, pe care a calificat-o drept o “solicitare fără precedent”. Corlatean a mai declarat că nu este bine ca în politica externă să se vorbescă pe două voci.

Cele mai citite

S-au împlinit 135 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu

Cu prilejul comemorării a 135 de ani de la trecerea sa în neființă, poetul Mihai Eminescu a fost omagiat la mormântul său din Cimitirul...

Conferința internațională din Elveția privind pacea în Ucraina s-a deschis

Conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina, organizată la cererea Kievului, s-a deschis astăzi la Burgenstock, în Elveţia.Şefi de stat şi de guvern şi alţi...

Toți portughezii vor purta tricou CR7 la EURO 2024, ca să nu mai existe dubii în legătură cu marcatorul

IlustrațiiȘ Marian Avramescu Legenda vie a fotbalului portughez Cristiano Ronaldo mai are doar câteva zile până la debutul la Turneul Final al Campionatului European...
Ultima oră
Pe aceeași temă