14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialSUA susţin că Bashar al-Assad este "laş" pentru că ordonă încă armatei...

SUA susţin că Bashar al-Assad este “laş” pentru că ordonă încă armatei să masacreze civili

Preşedintele sirian Bashar al-Assad este “laş” şi “demn de dispreţ” pentru că continuă să le ordone soldaţilor săi să lupte împotriva rebelilor şi să masacreze civili, au afirmat Statele Unite miercuri, transmite AFP, potrivit Mediafax.

 

“Credem sincer că este o laşitate din partea unui om să se ascundă şi se pună la adăpost în timp ce ordonă soldaţilor săi să continue masacrarea civililor din propria sa ţară”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Patrick Ventrell, ca reacţie la un discurs al preşedintelui Assad publicat de agenţia de presă oficială siriană Sana.

“Credem că este demn de dispreţ să obligi forţele armate să continue aceste masacre, aceste vărsări de sânge”, a adăugat acesta.

Anterior, Bashar al-Assad a declarat că armata siriană este angajată într-o “bătălie crucială şi eroică de care depinde destinul naţiunii”, cu ocazia unui discurs ţinut la comemorarea celei de-a 67-a aniversări a armatei.

“Inamicul se află în ziua de azi printre noi, folosindu-se de agenţi din interior ca un mijloc prin care să destabilizeze patria, securitatea cetăţeanului”, a mai declarat preşedintele sirian.

Regimul nu recunoaşte amploarea revoltei populare care a izbucnit în martie 2011 şi califică rebelii drept “grupuri de terorişti armaţi” finanţaţi din străinătate.

Cele mai citite

Daniel Niculae se desparte de Rapid. “Contractul lui nu va mai fi prelungit”

Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va fi prelungit, anunță Victor Angelescu, acționar minoritar al clubului din Giulești. "Daniel Niculae este preşedintele clubului până...

E oficial! Adrian Vasile, OUT de la CSM București! Primele declarații ale antrenorului

Așa cum toată lumea se aștepta, CSM Bucureşti s-a despărțit de Adrian Vasile, după ce antrenorul nu a reușit să o califice pe noua...

S-a inaugurat primul scaner cu raze X pentru combaterea activităților ilicite, în biroul de frontieră Galați-Giurgiulești

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au inaugurat, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul dintre cele 26 de scanere menite să reducă, în punctele...
Ultima oră
Pe aceeași temă