16.1 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialActrița Carrie Fisher, "în stare stabilă", potrivit mamei sale

Actrița Carrie Fisher, “în stare stabilă”, potrivit mamei sale

Actrița americană Carrie Fisher, care a suferit un infarct sever vineri în timpul unui zbor cu avionul peste ocean, se afla duminică "în stare stabilă", potrivit mamei sale, actrița Debbie Reynolds, citată de EFE, preluată de agerpres.

"Carrie se află în stare stabilă. Dacă există schimbări, le vom anunța", a scris pe Twitter actrița în vârstă de 84 de ani, devenită celebră pentru rolul său din filmul "Cântând în ploaie". 

Mesajele de susținere ale interpretei Prințesa Leia din saga "Star Wars" au continuat să curgă duminică, mai ales din partea celui care îl joacă pe fratele său geamăn, Luke Skywalker, în aceste aventuri intergalactice, actorul Mark Hamill. 

Puțin mai târziu, Mark Hamill a postat mai multe poze ale actriței din primul 'Star Wars', lansat în 1977, cu mesajul "tot ceea ce îmi doresc de Crăciun este ca Forța să fie alături de Carrie".

Carrie Fisher, cunoscută în special pentru apariția în franciza "Star Wars", a suferit un atac de cord la bordul unui avion ce efectua o cursă pe ruta Londra-Los Angeles. Vedeta, în vârstă de 60 de ani, a fost preluată de o echipă de intervenție imediat după ce avionul a aterizat și a fost transportată la spital.

Potrivit cotidianului "Los Angeles Times", starea actriței era gravă și, înainte de aterizare, pasagerii i-au administrat primul ajutor pentru că încetase să respire. 

 

Cele mai citite

JYSK a lansat colecția de mobilier și accesorii de grădină pentru vara 2024

Retailerul scandinav de mobilier și decorațiuni pentru casă JYSK a prezentat noua colecție de mobilier...

Traficanți de droguri prinși la Sibiu. Vindeau cu sume cuprinse între 100 și 140 lei

La data de 28 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sibiu, au dispus...

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...
Ultima oră
Pe aceeași temă