22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialUniversitatea Craiova, din nou în campionat

Universitatea Craiova, din nou în campionat

 

 

“Craiova poate reveni pe teren. FRF trebuie să se supună legii. Nu există nicio decizie de excludere. Mircea Sandu trebuie să explice pe ce bază a luat această decizie”, a declarat avocatul FC Universitatea Craiova.

 

Curtea de Apel Bucureşti a admis, luni, cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu din 20 iunie 2011, hotărâtă de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.

“Instanţa dispune anularea punctului 3, nr. 6, din 2011, în ceea ce priveşte excluderea provizorie dictată de Comitetul Executiv. De asemenea, mai dispune suspendarea până la soluţionarea definitivă a efectelor acestei decizii. Decizia este definitivă şi executorie cu recurs în termen de cinci zile“, a anunţat, luni, judecătoarea Diana Bulancea.

În 18 aprilie 2012, Fotbal Club U Craiova a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia de anul trecut a Federaţiei Române de Fotbal de dezafiliere a clubului.

Clubul de fotbal craiovean a dat în judecată în acest dosar Federaţia Română de Fotbal şi Comitetul Executiv al FRF, cerând anularea actului administrativ emis în 2011.

Federaţia Română de Fotbal anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF.

Decizia de anul trecut a Comitetului Executiv al FRF se află în atenţia procurorilor DNA, în urma plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de membrii Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF, acuzându-i de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal sunt învinuite de procurori în dosarul excluderii Universităţii Craiova, alături de preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi de alţi 12 membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru.

În 14 mai 2012, clubul SCC U Craiova SA, condus de Adrian Mititelu, a fost exclus din Federaţia Română de Fotbal, în cadrul Adunării Generală a FRF.

Tot atunci, Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a aprobat ca oraşul Craiova să primească un loc în Liga a II-a, după ce gruparea SC FC U Craiova a fost exclusă din FRF.

FRF anunţa, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federaţiei, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-şi retragă acţiunile în instanţele civile împotriva Federaţiei Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.

Mai multe asociaţii ale suporterilor olteni i-au adresat, în 17 mai, premierului Victor Ponta o scrisoare în care îi cer să fie alături de ei în protestele faţă de conducerea FRF, care a decis excluderea Universităţii Craiova şi susţine înfiinţarea unei “clone” a echipei lor de suflet.

Ei au prezentat o situaţie a fotbalului românesc, condus de Mircea Sandu, “un fotbalist mediocru”, şi în care fostul agent de jucători Giovani Becali are o mare influenţă, precizând că aceştia, dar şi “alte personaje de joasă speţă au stors ce s-a putut din fenomenul fotbal”. “Aceşti oameni au făcut vreme de 22 de ani tot ce au vrut în acest sport. Meciurile trucate au devenit de notorietate, spălarea de bani a devenit o banalitate folosită la vânzarea oricărui jucător, corupţia din arbitraj nu a fost oprită nici măcar de descinderile mascaţilor”, se arată în scrisoare.

Pe de altă parte, Mitică Dragomir, preşedintele LPF susţine echipa nou înfiinţată la Craiova şi spune că nu crede că Universitatea va mai evolua vreodată : “Dacă Judecătoria spune că au greşit Comitetul Executiv şi Adunarea Generală ce se întâmplă? FRF a dat un loc oraşului Craiovei, numai că nu poate cu acelaşi patron. Dar e aceeaşi Universitate. Ce să dea instanţa? Eu sunt de acord cu orice vrea Mititelu. Să zicem că tribunalul dă verdict ca Universitatea Craiova să fie reafiliată. O afiliem la loc, dar mâine vine Comisia de Licenţiere, care aparţine UEFA, şi zice «dacă nu plăteşti datoriile nu poţi să joci». Şi nu poate să joace. Ce altceva să facă instanţa? A, dacă cineva din instanţă dă banii la Fisc, dă banii la Ligă, îi dă banii lui Piţurcă, eu n-am nimic împotrivă. Orice verdict se dă, eu sunt de acord. Să joace şi în Liga I, să-i bage direct în Liga Campionilor, nici nu mă interesează, ce, pierd sau câştig eu ceva?”, a spus Dragomir.

 

 

Cele mai citite

Gheorghe Dincă, afirmații tulburătoare: “Pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu nu le-am omorât, ci le-am vândut!”

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „Monstrul din Caracal”, încearcă să obțină rejudecarea dosarului în care a fost condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare....

O casă din Sectorul 2 al Capitalei a luat foc

Un incendiu de proporții, însoțit de degajări mari de fum, a izbucnit luni la o casă situată pe Strada Călușei din Sectorul 2 al...

Nicuşor Dan promite înlocuirea a 280 de km de reţea de termoficare, reabilitarea a 5 poduri şi pasaje şi achiziţionarea de noi tramvaie

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a prezentat luni priorităţile pentru un al doilea mandat, printre care se numără înlocuirea a 280 de kilometri de reţea...
Ultima oră
Pe aceeași temă