33.2 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăSpecialGălăţenii, invitaţi la "feeria cristalelor"

Gălăţenii, invitaţi la “feeria cristalelor”

Salonul de minerale reuneşte colecţionari din Bucureşti, Cluj-Napoca, Baia Mare şi Galaţi.

 Cuarţ roz din Madagascar, geode şi cuarţ din Brazilia, jad din China şi Canada, turcoaz din SUA, agate din Mexic, lapis lazuli din Afganistan, opal din Australia, malachit din Congo, azurit din Maroc şi scoici din Noua Zeelandă sunt doar câteva dintre exponatele prezentate în expoziţia „Feeria Crista­lelor”, al cărei vernisaj are loc astăzi la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii (CMSN) Galaţi. Exponatele aparţin unor colecţionari din Bucureşti, Cluj-Napoca, Baia Mare şi Galaţi.

Aflată la a 3-a ediţie, expoziţia le oferă gălăţenilor o incursiune în fasci­nanta lume a mineralelor, dar şi prilejul de a cumpăra bijuterii unicat din pietre naturale, sidef, corali, perle sau chihlimbar, pietre semipreţioase, cristale, minerale şlefuite, geme, obiecte ornamentale din piatră. „Expoziţia e organizată în parteneriat cu colecţionarii şi pasionaţii de lumea minerală din România. Salonul se doreşte a fi locul de întâlnire al profesioniştilor şi amatorilor lumii minerale, un loc al schimburilor de idei şi ex­perienţe inedite, un loc al pre­zentării produselor.

Rolul edu­cativ şi cultural al unei astfel de expoziţii nu este uitat, nume­roasele exponate prezentate ofe­rind posibilitatea copiilor, elevilor sau studenţilor de a descoperi atât de puţin cunoscuta lume minerală”, ne-a declarat muzeograful Cornelia Şuster. Potrivit purtătorului de cuvânt al CMSN, Florin Matei, „vizitatorii vor putea admira şi microexpoziţia «Diversitatea mineralelor», cu exponate de mineralogie din patrimoniul muzeului, flori de mină, felii din agat, miniaturi de animale din varietăţi de agat, bijuterii din toate colţurile lumii, din Brazilia, Madagascar, China, Ca­nada, SUA, Mexic, Congo, Maroc, Noua Zeelandă sau Afganistan, dar şi lemn silicifiat, calcedonie, lizardit sau diverse flori de mină, respectiv stibine, calcite, cuarţuri, din România”.  Text Box:

Cele mai citite

Fostul campion Murray, exclus de la Wimbledon după o intervenție chirurgicală la spate

Fostul campion de două ori la Wimbledon, Andy Murray, a fost exclus din turneul de anul acesta după ce a suferit o intervenție chirurgicală...

Theate îl sprijină pe “ghinionistul” Lukaku să-și revină pentru Belgia

Fundașul belgian Arthur Theate a declarat că nu are nicio îndoială că norocul lui Romelu Lukaku se va schimba, după ce a văzut trei...
00:01:00

Atac cu dronă avariază o navă comercială în Marea Roșie: Agenția britanică

Un atac cu dronă a avariat o navă comercială în Marea Roșie, în apropierea Yemenului, duminică dimineață, deși nu au fost raportate răniți, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă