22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialDe ce s-a suspendat din funcţie şeful Gărzii Financiare

De ce s-a suspendat din funcţie şeful Gărzii Financiare

Cristian Radu a renunţat, după şapte ani, la şefia instituţiei. Decizia este însă temporară.

 

Comisarul şef al Gărzii Financiare Constanţa, Cristian Radu, a anunţat ieri, că se suspendă din funcţie, pe o perioadă de şase luni. „Am decis să mă suspend din cadrul acestei instituţii, din motive exclusive de ordin personal. Precizez că decizia îmi aparţine în totalitate, fără a exista vreo legătură cu activitatea desfăşurată până acum”, a declarat acesta. Motivul a fost dezvăluit dupe terminarea conferinţei de presă. Cristian Radu a precizat că intenţionează să candideze la primăria municipiului Mangalia, pentru că a crescut şi trăit acolo şi pentru că, spune el, lucrurile în localitate nu au evoluat cum trebuie în ultimii ani. „Voi candida în calitate de independent”, a spus şeful suspendat al Gărzii Financiare (suspendare care a intrat în vigoare de astăzi). Acesta nu a exclus însă posibilitatea ca, dacă pe parcurs programul său va coincide cu programul unor anumite partide sau consilieri, să fie sprijinit.

Cristian Radu a făcut, cu ocazia suspendării din funcţie, şi un scurt bilanţ al instituţiei. „În anul 2005, valoarea amenzilor sta-bilite era de 8.912.610 lei, ajun-gând în anul 2010 la 23.848.221 lei, iar în anul 2011, deşi la jumătatea anului instituţia a trecut printr-un proces de restructurare şi redimensionare a aparatului de control, acest indicator a fost de 16.943.740 de lei”, a precizat acesta. Conform datelor prezentate, numărul sesizărilor penale a crescut exponenţial, valoarea prejudiciului constatat crescând de la 55 de milioane lei, în 2005, la 368 milioane lei, în 2011. „Cea mai mare parte a prejudiciului s-a datorat activităţilor evazioniste din domeniul comerţului cu cereale şi a produselor petroliere”, a mai spus Cristian Radu. La capitolul probleme, acesta a subliniat şi faptul că, deşi 99% din agenţii economici au aparate electronice fiscale de marcat, cazurile în care acestea nu sunt folosite sunt destul de numeroase.

Scandalurile în primăria din Mangalia s-au ţinut lanţ în ultimele luni. Claudiu Tusac, primarul ales, a fost suspendat de două ori de prefectul Claudiu Palaz, pe motiv de incompatibilitate, după ce ANI a constatat că acesta a fost şi administrator al unei societăţi comerciale în timpul cât a activat ca edil. Tusac a câştigat în cele din urmă în instanţă repunerea în funcţie, dar decizia nu este definitivă.

Cele mai citite

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...
Ultima oră
Pe aceeași temă