21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialHugo Chavez va fi operat din nou

Hugo Chavez va fi operat din nou

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a declarat că va fi supus unei noi intervenţii chirurgicale, după ce medicii din Cuba i-au descoperit o leziune în timpul unor analize, potrivit Realitatea.net.

Liderul de la Caracas, în vârstă de 57 de ani, a fost supus anul trecut la două intervenţii chirurgicale, pentru îndepărtarea unei tumori canceroase din zona pelvisului.

Leziunea detectată în prezent de medici se află în aceeaşi zonă cu tumoarea, dar este mică. Chavez a dezvăluit informaţia în timpul unei vizite la o fabrică din statul său natal, Barinas. Medici venezueleni citaţi în ianuarie de cotidianul spaniol ABC au declarat că Chavez mai are de trăit între nouă şi 12 luni.

Doctorii i-au prescris doze mari de analgezice, ceea ce explică activitatea sa politică intensă din ultima vreme.

La 13 ianuarie, Chavez a vorbit 11 ore în Adunarea Naţională. Potrivit presei, el le-a spus medicilor că nu se va mai supune la tratamente agresive, care l-ar îndepărta de îndatoririle publice. Surse medicale au subliniat că Chavez ar fi norocos să trăiască până la alegerile prezidenţiale din octombrie, la care intenţionează să candideze.

Cele mai citite

Polonia investește în securizarea şi întărirea frontierei estice. “Am luat decizia de a investi 10 miliarde de zloţi”

Prim-ministrul Donald Tusk a anunțat sâmbătă că Polonia va aloca peste 2 miliarde de euro pentru consolidarea și securizarea frontierei sale estice, aceasta fiind...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Scenă în aer liber în curtea interioară a Primăriei Capitalei

Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma, sâmbătă, într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade...
Ultima oră
Pe aceeași temă