25.7 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSpecialAlerta seismică se propagă şi pe mobil

Alerta seismică se propagă şi pe mobil

Românii pot afla cu cinci zile înainte despre probabilitatea producerii unui cutremur de peste 4,8 grade, iar sigur vor şti doar cu câteva secunde înainte ca acesta să aibă loc.

 

Persoanele interesate de mişcările seismice se pot abona la un serviciu de avertizare care este disponibil pe telefonul mobil şi care le oferă informaţii despre prognoza pe următoarele cinci zile. „Semaforul seismic oferă informaţii despre prognoza cutremurelor pe baza măsurătorilor efectuate în Vrancea şi care sunt tot timpul analizate, iar de două ori pe zi este elaborată prognoza seismică. Gradul de precizie, constatat în ultimii patru ani a fost de 80-83%”, susţine Adrian Ailenei, directorul Institutului Român de Seismologie Aplicată. În paralel cu prognoza, care informează despre posibilitatea de producere a unui cutremur de peste 4,8 grade pe scara Richeter, mai funcţionează sistemul de avertizare cu câteva secunde înainte de producerea seismului, cu grad de precizie de 100%.

Intervalul de timp dintre primirea alertei pe telefon şi momentul producerii cutremurului diferă în funcţie de distanţa la care vă aflaţi de zona Vrancea. Pentru Bucureşti, intervalul este de 25-30 de secunde, în funcţie de adâncimea cutremurului, şi se ajunge la 90-100 de secunde pentru Timişoara, Cluj-Napoca sau Lugoj, în timp ce în Vrancea e doar de 8-10 secunde.

De ieri, informaţiile referitoare la prognoza seismică şi avertizarea cu câteva secunde înainte de producerea cutremurelor este disponibilă pe iPhone, în urma unui parteneriat încheiat între Institutul Român de Seismologie Aplicată (IRSA) şi App&Go.

„Este cea mai eficientă formă de avertizare seismică, datorită conectivităţii de 24/7 la sistemul IRSA, permiţând utilizatorilor să ia la cunoştinţă despre apropierea iminentă a undei de şoc a unui cutremur de peste 4,8 grade pe scara Richter”, a declarat Adrian Stănescu, Managing Partner App&Go Mobile.

Valoarea unui abonament lunar este de aproape 10 euro, iar dacă doriţi să aveţi şi prognoza veţi mai achita în plus încă 5 euro lunar. 

Avertizarea cu scurt timp înainte de cutremur mai este disponibilă şi prin alte metode. Cei interesaţi, care se abonează la acest serviciu, pot primi SMS pe orice telefon mobil, e-mail-uri sau mesaje sonore pe aparatele cu această destinaţie. Până în prezent, aproape 90% din abonaţi au optat pentru metoda transmiterii informaţiei prin pagere speciale. 

Cele mai citite

Sondaj. Nicușor Dan ar câștiga detașat alegerile pentru București

Actualul primar general, Nicușor Dan, ar fi în fruntea preferințelor electoratului din București, care l-ar vota în proporție de 43 la sută, susține cel...

Crește acciza la carburanți. Benzina și motorina se vor scumpi

Acciza la carburanți va crește în România de la data de 1 iulie 2024 ceea ce înseamă că, foarte probabil, prețurile la pompă se...

Fără “România liberă,” n-ar fi putut exista integrarea europeană

Îngerul meu păzitor, Petre Mihai Băcanu, se apropie de cota 80. Ca om zămislit și retras la munte, a lansat sâmbătă, la Bookfest, cartea...
Ultima oră
Pe aceeași temă