29 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăOp & EdOpiniiAnimale politice în călduri electorale

Animale politice în călduri electorale

Această campanie electorală pare a fi marcată de simbolistica echitației. Candidații încalecă trotinete, biciclete, motorete, motociclete, cai de rasă.

Însă adevăratul vehicul încălecat este de fapt electoratul. El e cel care va duce la destinație călărețul politic.

Ideea că electoratul sancţionează la patru ani politicienii e deja o iluzie intrată în banalitate. Nu sancţionează nimeni pe nimeni, pentru că peste patru ani sau opt, atunci când revin forţele de opoziţie, se întorc cu aceeaşi oameni. E plină politica românească de elefanţi fără fildeş.

Cadrele rămân pe baricade şi fac singurul lucru pe care-l ştiu, şi anume isterie naţională pentru a-şi legitima lupta cu duşmanii poporului. De fapt, aceşti oameni mai mult conturbă acest popor, care nici măcar nu-şi poate vedea de viaţa de zi cu zi, pentru că trebuie excitat permanent de trupele care au nevoie de fani pentru a-şi putea adjudeca legitim puterea. Dar în felul acesta nimeni nu mai face nimic în ţara asta. Economic, România nu există la ora actuală, totul e suspendat. Plus că dacă pentru noi toată problema economică se reduce la a tăia şi a lipi înapoi, atunci ne putem vedea în continuare de bâlciul nostru. Dar noi cum n-avem drumuri, infrastructură, oricum nu putem vorbi de economie de anvergură, doar aşa de subzistenţă. Nimeni nu e vinovat, fiecare îşi acuză duşmanul politic pentru nerealizările proprii. Totul e doar politică fără niciun beneficiu colectiv.

Isteria publică a bătăliilor politice este una falsă. Ea are ca scop excitarea electoratului şi nimic mai mult. Oamenii vor să simtă că ura şi frustrarea lor sunt reprezentate, cineva le dă glas. Politicienii vin în întimpinarea acestor dorinţe, creează prin isterie, senzaţia de luptă pe viaţă şi pe moarte, totul e prezentat în culori apocaliptice, de genul, dacă nu ne votaţi pe noi, ceilalţi vor duce ţara în prăpastie. Se transmite prin propagandă, panica, disperarea, astfel încât omul să voteze cu inima-n gât. Sigur că politicienii îşi doresc să câştige o majoritate confortabilă, dar nici într-un caz nu sunt atât de afectaţi în cazul în care nu le iese. Pentru că a fi în opoziţie nu înseamnă a fi exilat, eşti tot în ţara asta, tot în sistem. În opoziţie sau la putere, papă banii din lefuri şi din afacerile corupte. Ei nu sunt disperaţi pentru pielea lor, la ei dacă nu e mai bine, e doar bine, şi tot nu e rău, ca să zicem aşa.

Dedublarea politicianului parazitar este totală. Jucătorii politici mimează încrâncenarea pentru că-i ştiu pe oameni disperaţi, altfel s-ar prezenta cu pălării de paie prin campanii şi costume albe şi ar zâmbi maselor. Ei n-au a se agita pentru ei, pentru că majoritatea sunt cu sacii în căruţă. Sunt oameni rezolvaţi. Totul e ca oamenii să nu simtă asta, să nu simtă relaxarea şi nepăsarea digestivistă a politicianului, iar actorii politici se fardează bine în sensul acesta. De asta nu e atât de uşor să joci rolul de politician. Există riscul să te trădezi la un moment dat, ceea ce desigur e doar un risc teoretic, pentru că noi avem profesionişti, nu glumă.

Între o partidă de golf, relaxare în staţiuni de lux, încasat bani din afaceri oneroase, sindrofii, paranghelii, amante, amanţi şi descinderea în studiouri de televiziune sau la mitinguri electorale, politicianul român trebuie să schimbe cele mai felurite măşti posibile. Trebuie să uiţi de vita de Kobe, de silicoanele amantei sau de poşete, de gigălăi, de caviar şi chiloţi udaţi în cea mai scumpă şampanie şi să afişezi o mimică de nevrotic încrâncenat, luând astfel chipul celor din faţa televizoarelor. Dar ce nu face politicianul român pentru a-şi conserva parazitismul…

În general, paraziţii ca să poată prospera sunt obligaţi să fie agresivi. Parazitul nu-şi poate permite să fie pasiv, pentru că n-are niciun sprijin. Pentru a putea parazita e nevoie de impostura crasă, personajul pare mereu mult mai mult decât e în realitate. Tactica lor e să fie ofensivi şi să te asalteze mereu, tocmai pentru a nu-i putea dibui. Politicianul e parazitul de lux al societăţii noastre.

Rezultatul acestei escrocherii agresive este un huzur desăvârşit. Politicieni din toate taberele sunt uniţi într-ale acestui parazitism paradisiac, dublat de masca răvăşită ce trebuie afişată în public. De asta comportamentul politicianului e unul mereu studiat. Pentru ei e stresant, chiar obositor, dar n-au încotro. Trebuie permanent să nu uite să-şi pună hainele de politician, dedicat până la sacrificiu problemelor oamenilor, ca să nu apară cumva cu adevărata lor faţă, de matroane satisfăcute.

Cine-ar mai merge atunci la vot? Ar mai simţi cetăţeanul că votul lui contează? Nu, e nevoie de cealaltă mască pentru ca acest cetăţean să nu se simtă orfan. Dar nicio şansă în acest sens. Cetăţeanul este preluat în grija politicianului, mai ceva decât pacientul în braţele medicului. Politicianul, acest medic de familie al cetăţenilor, care trăieşte de pe urma afecţiunilor cronice, special netratate, ale acestora. Iar ca dependenţa să fie şi mai mare faţă de medicul social, se mai strecoară şi câteva picături de ipohondrie.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Ciprian Blidaru
Ciprian Blidaru
Ciprian Blidaru este contributor RL din anul 2021. Ciprian a studiat Filozofia la Universitatea Babeş - Bolyai, Cluj Napoca și deține un master în Managementul Resurselor Umane. Debut în presă: 2004, ştiri, reportaje, interviuri, editoriale, emisiuni radiofonice, apariții în presa locală şi centrală :Hotnews, Evz, Lumea, Europolis, Dilema Veche.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă