22.9 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSportRomânia şi Bulgaria nu intră în Schengen în martie din cauza raportului...

România şi Bulgaria nu intră în Schengen în martie din cauza raportului negativ al Sofiei -diplomaţi

România şi Bulgaria nu se vor integra în spaţiul Schengen la sfârşitul lui martie, aşa cum sperau liderii lor, deoarece raportul de evaluare privind controlul frontierelor bulgare este “negativ”, au declarat vineri, la Bruxelles, mai mulţi diplomaţi europeni, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Decizia ar trebui să fie luată în cadrul Consiliului miniştrilor de Interne din Uniunea Europeană, prevăzut să se desfăşoare la 24 februarie.

“Aderarea în martie este moartă. Nici o decizie nu va fi luată, deoarece raportul de evaluare a Bulgariei privind controlul frontierei sale cu Turcia este negativ. Or nu putem să admitem România fără Bulgaria”, a explicat unul dintre aceşti diplomaţi, sub acoperirea anonimatului.

Preşedinţia ungară a UE poate decide să pună această chestiune pe ordinea de zi a reuniunii miniştrilor de Interne, dar “decizia va fi negativă”, a apreciat un alt diplomat.

Franţa şi Germania consideră “prematur” să permită intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen în martie 2011.

“Franţa şi Germania nu sunt singurele. Aproximativ 12 Guverne din UE împărtăşesc această opinie”, a subliniat diplomatul.

Amânarea aderării la spaţiul Schengen nu trebuie să fie considerată o sancţiune. “Grecia a fost respinsă de trei ori de Germania înainte de a fi în final admisă, iar actualitatea arată că Germania avea dreptate să o blocheze, deoarece Grecia are în continuare probleme cu asigurarea securităţii la frontiera sa cu Turcia”, aminteşte un alt diplomat de la Bruxelles.

Spaţiul Schengen include 25 de state membre şi permite unui număr de peste 400 de milioane de cetăţeni să circule liber, fără a prezenta paşapoartele.

Numai Marea Britanie şi Irlanda, două ţări insulare, au decis să rămână în afara spaţiului Schengen. Însă trei state care nu fac parte din UE – Elveţia, Norvegia şi Islanda – au aderat la acest spaţiu. Pe lângă Bulgaria şi România, Ciprul a cerut de asemenea să se alăture zonei Schengen.

Cele mai citite

BECC Costinești cere anularea alegerilor

Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală (BECC) nr.29 Costineşti a stabilit, seara trecută, că este necesară anularea scrutinului electoral la alegerile pentru administraţia publică locală...

Apel pentru justiție în dosarele crimelor de genocid și fratricid din 22-30 decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990

Următorul document se adresează președintelui României Klaus Iohannis, liderilor coaliției de guvernare Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, precum și ministrului Justiției Alina Gorghiu. Către Președintele României...

Conferința internațională din Elveția privind pacea în Ucraina s-a deschis

Conferinţa internaţională privind pacea în Ucraina, organizată la cererea Kievului, s-a deschis astăzi la Burgenstock, în Elveţia.Şefi de stat şi de guvern şi alţi...
Ultima oră
Pe aceeași temă