23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSportÎntâlnire eşuată între sindicate şi Boc: luni se dă startul protestelor

Întâlnire eşuată între sindicate şi Boc: luni se dă startul protestelor

Deşi a încercat să împiedice declanşarea protestelor sindicale până în ultimul moment, premierul Emil Boc a avut parte de încă un eşec: acţiunile de protest ale sindicaliştilor, care vor începe din 20 septembrie, n-au putut fi mediate. “În momentul de faţă, în afară de faptul că premierul este liderul sindical a 22 de milioane de români, nu a putut să ne ofere soluţii”, a spus Marius Nistor, preşedintele Spiru Haret, potrivit Realitatea.net.

“Toate măsurile luate de Guvernul Emil Boc au condus la accentuarea stării de sărăcie a salariaţilor din domeniile bugetare şi din mediul privat. În momentul de faţă, în afară de faptul că premierul Emil Boc este liderul sindical a 22 de milioane de români, nu a putut să ne ofere soluţii”, a declarat Marius Nistor, la finalul şedinţei de sâmbătă, de la Palatul Victoria, între premier şi sindicalişti.

În acelaşi timp, sindicaliştii s-au arătat nemulţumiţi de neacordarea celui de-al 13-lea salariu şi a primelor de vacanţă în 2011.

“Premierul ne-a anunţat foarte tranşant că al 13-lea salariu şi primele de vacanţă nu se vor acorda în 2011”, a spus Nistor.

Concomitent protestelor, adaugă Nistor, la Bruxelles va fi trimisă o delegaţie a sindicaliştilor “pentru a prezenta modul în care decurge dialogul social în România”.

Nici sindicaliştii de la Cartel Alfa nu sunt mulţumiţi de deciziile Guvernului şi vor să continue protestele.

“Am constatat că Guvernul dorşte aceeaşi politică de continuare sau lipsă de responsabilitate administrativă pentru că pe următorii patru ani nu se doreşte combaterea evaziunii fiscale, crede preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Acesta susţine că prin îngheţarea salariului minim Guvernul va impulsiona creşterea evaziunii fiscale.

Sindicaliştii de la Cartel Alfa vor organiza în teritoriu, luni, pichete, urmând ca între 22 şi 27 septembrie să proteste în Piaţa Victoriei, acţiunile fiind doar ale acestei confederaţii chiar dacă iniţial se stabilise să participe toate confederaţiile.

Potrivit vicepreşedintelui Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, luni, între orele 10:00 şi 18:00, vor fi organizate acţiuni sindicale în toate judeţele ţării, manifestările având o durată minimă de două ore, iar între 22 şi 27 septembrie în acelaşi interval orar vor ieşi zilnic aproximativ 4000 de oameni în Piaţa Victoriei.

Astfel, pe 22 septembrie vor participa federaţiile din sănătate, pe 23 federaţiile din educaţie, pe 24 federaţiile din sectorul economic, poliţie şi penitenciare, iar 27 federaţiile din administraţie şi chimie.

Cele mai citite

FOTO. Nicușor Dan plantează copaci în campanie, dar lasă iarba înaltă de peste un metru, în centrul Capitalei. Ciucu îi calcă pe urme primarului...

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vrea să arate, în campania electorală, că este preocupat de spațiile verzi, filmându-se plantând copaci, în timp ce...

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...
Ultima oră
Pe aceeași temă