22.1 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecial3 supravieţuitori şi 12 morţi în urma unui accident de avion în...

3 supravieţuitori şi 12 morţi în urma unui accident de avion în Rusia

Douăsprezece persoane au murit în urma prăbuşirii unui avion al liniilor aeriene interne ruse, luni, în regiunea Krasnoiarsk (Siberia occidentală), cu 15 persoane la bord, a anunţat marţi Parchetul local, citat de AFP, monitorizată de Mediafax.

 

“Un pasager spitalizat în stare gravă în urma accidentului a murit în această dimineaţă din cauza rănilor”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Parchetului, citată de agenţia Interfax.

Trei membri ai echipajului, care au supravieţuit accidentului, rămân în continuare în spital, potrivit aceleiaşi surse.

Aparatul, un An-24, care venea de la Krasnoiarsk, s-a prăbuşit luni la ora 17.40 GMT (20.40, ora României), la aterizare, în apropiere de aeroportul din oraşul Igarka, apoi a explodat. Unsprezece pasageri şi patru membri ai echipajului se aflau la bord în momentul accidentului, conform Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

O însoţitoare de zbor şi zece pasageri, între care şi un copil, au murit pe loc, potrivit aceleiaşi surse.

O anchetă penală pentru încălcare a regulilor de securitate, care a provocat moartea mai multor persoane, a fost demarată, a precizat Parchetul.

Ceaţa densă ar putea fi la originea accidentului, potrivit anchetatorilor.

“În momentul aterizării, avionul a virat la dreapta înainte de a se prăbuşi” la 700 de metri de pistă, a declarat un reprezentant al Agenţiei federale ruse pentru transporturi aeriene (Rosaviaţia), citat de Interfax.

Luni seara ploua la Igarka, dar condiţiile meteorologice pe aeroport erau conforme normelor minimale, a adăugat acesta.

Cele mai citite

Maia Sandu, mesaj după finala “Românii au talent”. “Aţi făcut Moldova mândră!”

Ediția din acest e show-ului "Românii au talent" a fost câștigată de Cristian Ciaușu, tânărul cu naiul. Următoarele locuri au fost ocupate de Ana...

Marea Britanie și-a demis ambasadorul din Mexic pentru o glumă cu o armă de asalt

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost concediat după ce a îndreptat o armă semi-automată spre un angajat local al ambasadei, potrivit spotmedia.ro. Un clip...

Evenimente de Ziua Copilului în București

Numeroase evenimente au fost pregătite pentru copii, în Bucureşti, cu ocazia zilei de 1 Iunie, printre care "Porţi deschise" la Camera Deputaţilor, o nouă...
Ultima oră
Pe aceeași temă