33.2 C
București
duminică, 23 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLiderii UE se ceartă la căpătâiul euro

Liderii UE se ceartă la căpătâiul euro

Presiunea asupra uniunii monetare europene generată de situaţia bugetelor naţionale din zona euro şi măsurile necesare pentru a opri căderea monedei unice faţă de dolar aprind spiritele în UE şi generează tensiuni în relaţia Europei cu SUA.

Deşi moneda unică a ajuns luni la minimumul ultimilor patru ani în raport cu dolarul, cei 16 miniştri de Finanţe din Euroland, reuniţi la Bruxelles, nu au reuşit să cadă de acord asupra modului de utilizare a fondului de 750 miliarde euro creat pentru susţinerea monedei unice, discuţiile fiind amânate pentru vineri.

Eşecul tratativelor, dar şi presiunea crescândă a pieţelor au deschis supapa recriminărilor. Germania, care insistă pe rigoare fiscală şi reformarea profundă a politicii monetare, a fost luată în colimator de tabăra „pompierilor”, formată din statele care consideră că euro trebuie salvat de urgenţă şi abia apoi discutate reformele delicate ale mecanismelor de stabilitate monetară, care implică cedări de suveranitate.

După ce cancelarul german Angela Merkel a declarat că, fără o reformă profundă a uniunii monetare, mecanismul de susţinere nu face altceva decât să amâne un deznodământ catastrofal, premierul luxemburghez şi cel belgian au ieşit public cu replici de o duritate nemaiîntâlnită. „Anumiţi oameni ar face mai bine să gândească înainte să vorbească… Câteodată ar face mai bine să-şi ţină gura”, a declarat premierul luxembrughez Jean-Claude Junker, citat de EUObserver. „Am ajuns la un acord pentru apărarea euro. Nu putem pune sub semnul întrebării, cum face doamna Merkel, fezabilitatea (acestui acord – n.n.)”, a declarat şi premierul intermar belgian Yves Leterme. Nemulţumirile celor doi au fost generate de insistenţele germane ca orice ţară care are nevoie de bani din fondul de susţinere să primească aprobarea Parlamentului de la Berlin, pentru că aşa cere Constituţia germană.

Între timp, pachetul de susţinere a euro, finanţat cu 310 miliarde şi de către FMI, a început să pună la încercare şi relaţia transatlantică. Potrivit Wall Street Journal, după votul din decembrie din Camera Reprezentanţilor, Senatul SUA a adoptat luni un proiect prin care SUA vor bloca acordarea de asistenţă FMI pentru ţările care sunt evaluate ca neavând şanse să returneze împrumutul. Concomitent, Administraţia Obama a adresat o scrisoare preşedintelui UE, Herman van Rompuy, în care denunţă „protecţionismul” spre care se îndreaptă UE prin întărirea supravegherii activităţii fondurilor speculative. Decizia privind fondurile speculative („hedge funds”), considerate catalizatoare ale crizei, a generat deja dispute între statele UE şi Marea Britanie, care găzduieşte şi încasează taxe din 70% dintre fondurile de investiţii speculative active în Europa. 

Cele mai citite

Corp găsit după inundațiile din Elveția, două persoane încă dispărute

Salvatorii elvețieni au găsit duminică corpul uneia dintre cele trei persoane dispărute de la inundațiile care au lovit cantonul sud-estic Grisons, a declarat poliția. Furtunile...

Atac cu rachete al Ucrainei asupra Crimeei ucide 2 persoane și rănește 22: guvernatorul numit de Moscova

Un atac cu rachete al Ucrainei asupra Sevastopolului, pe peninsula Crimeea anexată de Rusia, a ucis duminică, 23 iunie 2024, două persoane, inclusiv un...

Corp găsit după inundațiile din Elveția, două persoane încă dispărute

Salvatorii elvețieni au găsit duminică corpul uneia dintre cele trei persoane dispărute de la inundațiile care au lovit cantonul sud-estic Grisons, a declarat poliția. Furtunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă