32.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialNoul director al Institutului Cantacuzino va fi Gabriel Ionescu

Noul director al Institutului Cantacuzino va fi Gabriel Ionescu

“A fost numit un nou director, Gabriel Ionescu, care este medic primar biolog, este din domeniul de specialitate care priveşte activitatea Institutului Cantacuzino. Urmează ca noua conducere să-şi asume un nou plan de conformare, ca în cât mai scurt timp, împreună, să rezolvăm problemele care există acolo”, a declarat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.

Potrivit lui Cseke Attila, fostul director general a fost demis pentru nerespectarea planului de conformare care a fost stabilit în vederea preluării fabricaţiei şi emiterii autorizaţiei de fabricaţie de către Agenţia Naţională a Medicamentului, ceea ce a arătat, în opinia sa, “un management defectuos”.

Decizia ministrului Sănătăţii vine ca urmare a raportului de autorizare realizat de Agenţia Naţională a Medicamentului care evidenţiază faptul că planul de măsuri corective şi de remediere a deficienţelor la liniile de producţie ale institutului, pe care conducerea şi l-a asumat, nu a fost în totalitate respectat şi implementat, potrivit unui comunicat al MS, citat de Mediafax.

Conform raportului ANM, la linia de vaccinare pentru vaccinul sezonier s-au remediat deficienţele astfel încât producţia acestui tip de produs ar putea demara din data de 15 mai 2010. Acest termen nu afectează cu nimic demararea în toamnă a campaniei de vaccinare cu vaccin sezonier, deoarece producţia pentru acest tip de vaccin începe în fiecare an la sfârşitul lunii mai.

În schimb, raportul arată că linia de producţie a vaccinului antituberculoză (BCG) nu poate fi autorizată din cauza deficienţelor constatate în luna februarie şi care nu au fost remediate deşi existau în planul de măsuri pentru retehnologizare.

Acest fapt duce la dificultăţi în realizarea calendarului naţional de imunizări.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila consideră, în continuare, că producătorul român de vaccinuri are o importanţă deosebită în sistemul de sănătate publică şi va solicita noii conduceri un nou plan de eficientizare şi de retehnologizare a institutului.

Ministrul şi-a exprimat, de asemenea, nemulţumirea cu privire la calitatea managementului acestei instituţii şi speră că noua conducere va înţelege însemnătatea Institutului Cantacuzino pentru România.

 

Cele mai citite

Un fost ofițer sancționat de SUA s-a înscris în cursa pentru președinția Iranului

Fostul comandant al Gardienilor Revoluției, sancționat de SUA, Vahid Haghanian, se numără printre candidații care s-au înregistrat în cursa pentru președinția Iranului, după ce...

VIDEO. Show-ul “Românii au talent” a fost câștigat de Cristian Ciaușu

Cristian Ciauşu, un talentat tânăr de 14 ani care cântă la nai, a triumfat în finala sezonului 14 al emisiunii „Românii au talent” difuzată...

Robert Cazanciuc a lansat o carte despre Constituție pentru copii și tineri

Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, la lansarea volumului său "Constituţia pentru copii şi tineri… de toate vârstele", că acesta va crea...
Ultima oră
Pe aceeași temă