22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialJaf armat la gara din Medgidia

Jaf armat la gara din Medgidia

Doi indivizi cu feţele acoperite cu cagule au atacat-o, în noaptea de marţi spre miercuri, pe casiera aflată în timpul serviciului în incinta Gării Medgidia, judeţul Constanţa, şi au furat aproximativ 3.000 de lei proveniţi din vânzarea biletelor de tren, potrivit Agerpres.
Femeia, de 40 de ani, a fost trântită la podea şi imobilizată de unul dintre atacatori, acesta punându-i o mână peste faţă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Transporturi Constanţa, Cerasela Miron, după comiterea jafului, în jurul orei 1.20, casiera a anunţat cele petrecute sunând la numărul unic de urgenţe 112.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, grilajul metalic şi lacătul de la uşa casieriei fuseseră forţate şi rupte, salariata CFR afirmând că a auzit o bubuitură, după care hoţii au pătruns rapid în interior.
Banii proveniţi din încasări au fost furaţi din sertarul unui birou.
Conform declaraţiilor femeii, agresorii, cu înălţimea de 1,70-1,75 metri, purtau cagule negre, mănuşi din bumbac şi îmbrăcăminte închisă la culoare.
La locul jafului, anchetatorii au găsit o rangă metalică.
Casieria Gării Medgidia era prevăzută cu sistem de alarmă şi buton de panică, însă acestea nu au fost folosite de salariata CFR.
În momentul producerii jafului, în incinta gării nu mai erau alte persoane.
Cercetările poliţiştilor sunt în derulare.

 

 

Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...
Ultima oră
Pe aceeași temă