25.7 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialControversele alimentelor bio: Carnivorii sunt la paritate cu vegetarienii

Controversele alimentelor bio: Carnivorii sunt la paritate cu vegetarienii

Revista americană de gastronomie Saveur a acordat Berlinului titlul de Nouă Capitală Vegetariană, informează agenția DPA. Studii de specialitate susțin că acest aspect nu garantează nemților o viață mai sănătoasă.

„Berlinul este primul oraș occidental important unde vegetarianismul a reușit o paritate culinară completă cu dieta tradițională carnivoră”, a argumentat Alexander Lobrano în publicația care a acordat premiul. „Bucătăria fără carne, cu accente central-europene, este «unică și adesea genială» la Berlin“, a continuat autorul articolului. Alexander Lobrano a ales barul „Daluma“ și restaurantul „Cookies Cream“ ca două dintre cele mai bune exemple de gastronomie supernutritivă pe care Berlinul le are de oferit. „Potrivit portalului de turism al capitalei germane «Visit Berlin» în acest oraș sunt aproximativ 30 de snack bar-uri și restaurante vegane și 300 vegetariene. Chiar și fast-food-urile din Berlin oferă «voeners», adică «doner kebab» vegetarian“, mai scrie DPA. De fapt, doner kebabul turcesc tradițional este făcut din carne de miel, pui sau vită friptă pe un ax rotativ, apoi amestecată cu ceapă, roșii, castraveți, salată, asezonate cu diferite sosuri și servit mai ales în lipie, potrivit Agerpres.

Hrana verde declanşează alergii

Cu toate acestea, există și sceptici, ba chiar unii care susțin că o viață vegetariană nu este sinonimă cu una sănătoasă. Autorii acestui studiu, realizat la Medizinische Universität Graz din Austria, au descoperit că dieta vegetariană, caracterizată printr-un consum scăzut de grăsimi saturate şi colesterol şi unul ridicat de fructe, legume şi produse din cereale integrale, pare să prezinte riscuri crescute de favorizare a apariţiei cancerului, alergiilor şi tulburărilor mintale, precum depresie şi anxietate, scrie Mediafax. Studiul a utilizat date ce provin de la Austrian Health Interview Survey, un sondaj realizat pentru a examina obiceiurile alimentare şi diferenţele de stil de viaţă dintre persoanele vegetariene şi cele care consumă carne. Cei 1.320 de voluntari au fost aleşi în funcţie de vârstă, sex şi statutul socio-economic şi includeau în rândurile lor 330 de vegetarieni, 330 de persoane care mâncau carne, dar şi multe fructe şi legume, 330 de persoane “cu o dietă obişnuită” şi 330 de persoane care mâncau foarte multă carne. Savanţii austrieci au stabilit că vegetarienii consumau mai puţin alcool şi aveau IMC-uri (indice de masă corporală) mai mici, dar, cu toate acestea, aveau o sănătate mintală şi fizică mai scăzută. Participanţii care mâncau mai puţină carne apelau, totodată, la practici medicale mai puţin sănătoase, precum anularea programărilor la medic pentru controalele medicale preventive şi anularea programărilor pentru vaccinare. “Studiul nostru a arătat că adulţii austrieci care adoptă o dietă vegetariană sunt mai puţin sănătoşi (prezintă riscuri de cancer, alergii şi tulburări mintale), au o calitate a vieţii mai scăzută şi, de asemenea, necesită mai multe tratamente medicale”, au declarat autorii studiului. Autorii au ţinut, totodată, să îşi apere studiul în faţa acuzaţiilor potrivit cărora cercetarea lor ar reprezenta de fapt o reclamă pentru industria cărnii.

Cele mai citite

Comisia Europeană spune că România tot nu e pregătită să treacă la euro

România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene (CE), în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă...

Accident pe DN1. Un microbuz cu elevi a fost implicat

Un microbuz cu elevi a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier pe DN 1, la intersecţia cu breteaua de legătură cu A1, în zona...

Takuto Oshima, mijlocaș japonez, a semnat cu Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a realizat al treilea transfer al verii prin semnarea mijlocașului japonez Takuto Oshima. Costel Gâlcă, antrenorul echipei, a insistat pentru aducerea acestui...
Ultima oră
Pe aceeași temă