Preşedintele Comisiei parlamentare de control a SRI, Claudiu Manda, a relatat, miercuri, după audierea în comisie a generalului Dumitru Dumbravă, că prevederile legale au permis SRI să solicite mandate de interceptare pe siguranţă naţională chiar dacă nu era identificată săvârşirea unor infracţiuni, informează Mediafax.
Senatorul PSD Claudiu Manda a spus că unul dintre subiectele abordate la audierea generalului Dumitru Dumbravă, fost şef al Direcţiei Juridice şi actual secretar general al SRI, a fost modul în care se solicitau şi aprobau mandatele de interceptare pe siguranţă naţională.
Dumitru Dumbravă a susţinut în faţa comisiei că, pe lângă terorism, spionaj, subminarea economiei naţionale, SRI a solicitat aprobare de interceptare şi pentru alt gen de activităţi. ”Ne-a adus la cunoştinţă baza legală: art. 3, litera f din Legea 51(Legea 51/1991 privind siguranţa naţională – n.red.): alte activităţi care aduc atingere siguranţei naţionale, prin hotărâri ale CSAT”, a declarat Manda.
Astfel că hotărâri ale CSAT ar fi dat SRI temeiul legal pentru a cere interceptări pe chestiuni precum corupţia, libertatea presei, evaziunea fiscală şi, în 2011- 2013, ”elemente legate de ce se întâmplă la instanţe”. Manda a adăugat că, în opinia membrilor Comisiei parlamentare, acesta ar fi motivul pentru care numărul mandatelor pe siguranţă naţională a crescut constant.
Potrivit lui Dumbravă, SRI a cerut mandate chiar şi în cazurile în care nu erau indicii privind săvârşirea unor infracţiuni. ”Ne spunea că atunci când solicita mandat, nu era nevoie să fie identificate infracţiuni, ci doar dacă erau identificate riscuri sau ameninţări la adresa securităţii naţionale spunând că pentru SRI este obligatorie respectarea deciziior CSAT”, a spus Claudiu Manda.
Generalul Dumitru Dumbravă ar fi spus că, în anul 2013, în cadrul CSAT, chiar preşedintele de atunci, Traian Băsescu, îşi exprima temerile legate de corupţia din justiţie, de întârzieri în soluţionarea dosarelor şi hotârâri judecătoreşti contrare elementelor din dosarul instanţei.,
Dumbravă, întrebat dacă au existat echipe mixte Parchet-SRI: Răspunsul reţinut a fost că da, spune Manda
Preşedintele Comisiei de control al SRI, Claudiu Manda, a spus că generalul Dumitru Dumbravă, audiat miercuri, în comisie, a răspuns afirmativ la întrebarea legată de existenţa unor echipe mixte procurori-SRI, dar a negat că ofiţerii Serviciului se ocupau de instrumentarea dosarelor.
”A fost întrebat dacă au existat echipe mixte şi răspunsul reţinut a fost că da, dar nu în sensul că SRI se ocupa de instrumentare, ci pentru suport tehnic, logistic şi uneori juridic. Spunea că uneori procurorul cerea un punct de vedere juridic”, a declarat Claudiu Manda după audierea generalului Dumitru Dumbravă.
Claudiu Manda a spus că a rămas neclar în ce măsură exista suportul legal pentru ca un procuror să ceară un punct de vedere de la angajaţi SRI pe chestiuni de ordin juridic.
Comisia parlamentară de control al SRI l-a audiat, miercuri, pe generalul Dumitru Dumbravă, secretarul general al Serviciului Român de Informaţii şi fost şef al Direcţiei juridice a SRI, devenit cunoscut după declaraţia potrivit căreia instanţele constituie ”câmp tactic” pentru SRI.
Fostul Şef al Serviciului de Protecţie şi Pază, Dumitru Iliescu, susţinea, pe 23 octombrie, într-o postare pe Facebook, că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, împreună cu Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice a SRI, stabileau cine se ocupă de anumite dosare şi care era traseul acestora. "Doamna Kovesi, mergea la domnul general Dumbravă, împreună cu care stabilea cine construieşte dosarul, ce ofiţeri SRI vor elabora rechizitoriul, cărui procuror DNA îi va fi transmis acesta şi ce instanţă de judecată va prelua dosarul. De regulă, doamna Kovesi mergea la SRI, la domnul Dumbravă, sâmbăta pe la 09.00 h şi lucrau până la 14.00 h. În acest interval stabileau obiectivele şi modul de realizare a acestora în câmpul tactic, denumit justiţie".