17.2 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăPoliticăOrban, despre decizia CCR privind modificările Codului de procedură penală: Victorie aproape...

Orban, despre decizia CCR privind modificările Codului de procedură penală: Victorie aproape totală

“Victorie aproape totală la CCR pentru Preşedinte şi PNL. 64 de modificări ale Codului de procedură penală adoptate de majoritatea parlamentară pe repede înainte au fost declarate neconstituţionale, multe dintre ele care erau cu dedicaţie pentru Dragnea şi alţi inculpaţi din coaliţia majoritară”, a scris liderul PNL pe Facebook.

Orban a subliniat că este a 27-a sesizare a PNL la care Curtea Constituţională dă dreptate liberalilor şi “opreşte intrarea în vigoare ale unor prevederi neconstituţionale dăunătoare”, menţionând că aşteaptă poziţia Comisiei de la Veneţia în legătură cu acest subiect, care a fost sesizată, de asemenea, de către preşedintele Klaus Iohannis şi PNL.

Curtea Constituţională a României a admis parţial, vineri, sesizările transmise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de PNL şi USR, precum şi de preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu proiectul legii pentru modificarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii privind organizarea judiciară.

Potrivit unui comunicat al CCR, având în vedere obiectul celor trei sesizări, s-a dispus conexarea acestora.

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Familia Picioruș, stăpâna consultanței mascate în învățământ

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL, controlată de Georgeta-Sorina Picioruș și administrată de Alexandru-Eduard Picioruș, a explodat în 2023 după...

Zelenski, îngrijorat de alegerile din SUA. “Unele mesaje ridică semne de întrebare”

Președintele Volodymyr Zelenski a declarat luni, într-un interviu acordat în exclusivitate la Kiev, pentru Reuters, că aliaților occidentali ai Ucrainei au nevoie de prea...
Ultima oră
Pe aceeași temă