„Știa, am înțeles! Dar care <<flagrant>>? De fapt era o provocare! Unui secretar de stat i se dau niște documente care, chipurile, ar fi interesante pentru Dragnea și secretarul de stat dă fuga să le ducă, să-și facă și el o relație mai bună cu șefii… O asemenea provocare au încercat procurorii și în dosarul meu. Eliminată scurt de instanță! Așa cum ar trebui eliminată orice probă fabricată…”, a scris, în această dimineață, Olguța Vasilescu, pe Facebook.
Fostul premier Victor Ponta a declarat vineri, într-un interviu pentru știripesurse.ro, că în perioada în care Dragnea era vicepremier și ministru al Dezvoltării i se pregătea un flagrant de către procurorii din DNA, pe dosarul TelDrum.
„Noi știam faptul că Liviu Dragnea avea niște oameni în DNA. Liviu Dragnea avea o legătură cu Papici, procurorul de caz în Dosarul Referendumul. Dar înțelegerile lui Dragnea nu au contat, pentru că procurorii au vrut să-i organizeze flagrant în Ministerul Dezvoltării. În locul lui Dragnea au picat Vali Preda și un om din DNA. Nu înțelegeți că documentele pentru Vali Preda și pentru consilierul din DNA erau, de fapt, pentru Liviu Dragnea. Ei doreau să-i facă flagrant lui Liviu Dragnea în birou la Ministerul Dezvoltării. Eu i-am zis că nu se poate, că e vicepremier”, a afirmat Ponta, în interviu.