29 C
București
vineri, 31 mai 2024
AcasăPoliticăLiviu Dragnea îi răspunde Gabrielei Firea

Liviu Dragnea îi răspunde Gabrielei Firea

Dragnea a precizat că va urma o discuţie serioasă în partid, menţionând însă că, din partea sa, Gabriela Firea nu ar risca excluderea.

“Eu am aflat-o (situaţia tensionată susţinută de Gabriela Firea – n.r) la televizor în săptămâna asta, ca şi dumneavoastră”, a spus Liviu Dragnea la Antena 3.

El a respins acuzaţiile Gabrielei Firea potrivit cărora ar fi spionat-o.

“Sigur, nu vreau să fiu decât serios, dar eu nu pot spionez pe nimeni, pentru că nu am cum să spionez, nu am serviciu de spionaj, nu am serviciu de informaţii, nu am nici eu, nici partidul, nici altcineva”, a mai spus Dragnea.

El a catalogat acuzaţiile că ar spiona cu ajutorul unor oameni din Ministerul Afacerilor Interne drept nişte “prostii”.

“Nici vorbă, astea sunt prostii. Credeţi că MAI sau structurile MAI unde lucrează oameni serioşi să spioneze pe cineva, persoană publică, să încalce legea? Eu încerc să nu răspund la atacuri personale, aşa cum nu am făcut-o săptămâna aceasta, dar în acelaşi timp nu pot să nu iau apărarea colegilor de partid, a miniştrilor, a Guvernului în ansamblu. Nu pot să fiu de acord cu acuzaţiile la adresa Guvernului nostru”, a mai spus Dragnea.

El a respins acuzaţiile primarului Capitalei că Guvernul a blocat proiectele Bucureştiului.

“De-a lungul lunilor au fost discuţii cu membrii Cabinetului, doamna prim-ministru a vorbit cu primăria Capitalei, au fost comisii mixte pe proiectele convenite, care lucrează şi astăzi”, a mai spus Dragnea, dând exemplul ELCEN

“În ceea ce priveşte Centura Capitalei au fost nenumărate întâlniri între Guvern şi Primăria Capitalei, am văzut şi răspunsul de la Ministerul Transporturilor. Am vorbit cu ministrul săptămâna asta şi mi-a spus că se munceşte pentru a găsi nişte răspunsuri la întrebări constituţionale. Adică să vedem dacă o autoritate locală poate să deţină o proprietate aflată pe teritoriul altei localităţi. Se caută soluţii pentru fondurile europene, să vedem dacă le mai putem menţine odată cu transferul”, a explicat Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că nu este de acord cu faptul ca un membru al partidului atacă Guvernul.

“Dacă toate nerealizările de la Primăria Capitalei sunt din cauza mea, e în regulă, o duc şi pe asta, dar nu sunt de acord şi nu este permis ca un membru, indiferent de funcţia pe care o deţine în partid să se aşeze la coada celor care atacă Guvernul. Nu este acceptabil aşa ceva (…) Aceste lucruri puteau fi discutat în partid, în interiorul şedinţelor. Urmează o discuţie serioasă despre asta, în partid despre aceste lucruri’, a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă Gabriela Firea riscă excluderea din partid, Dragnea a răspuns: “Din partea mea nu.(…) Din partea CEx, nu am de unde să ştiu”.

Cele mai citite

Rusia folosește rachete balistice nord-coreene în Ucraina

Un nou raport dat publicității de Pentagon relevă faptul că Rusia foloseşte rachete balistice nord-coreene în Ucraina. Raportul se bazează pe analiza unor resturi...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 31 mai 2024, mai multe decrete. Decret privind promulgarea Legii pentru completarea tabelelor-anexă nr. I și II la...

Bianca Andreescu s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu s-a calificat în turul al treilea la Roland Garros, după ce a învins-o în trei seturi pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă