26.2 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăPoliticăCrin Antonescu: Tăriceanu să le spună românilor că a dat Legile Macovei

Crin Antonescu: Tăriceanu să le spună românilor că a dat Legile Macovei

„Despre domnul Tăriceanu ce să zic? Poate că în lunga sa carieră politică acum este într-o situaţie ceva mai convenabilă pentru domnia sa, dar până în momentul în care devine eroul luptei împotriva statului de drept (sic!).

Când devine eroul împotriva statului de drept trebuie să facă un lucru. Să-şi aducă aminte şi să spună «români, am uitat ceva. Şi voi aţi uitat dar eu nu ar trebui să uit. Legile Macovei le-am dat eu, Tăriceanu».

Legile Macovei, pe seama cărora se pune atâta nenorocire, au fost angajate, răspunderea este angajată de prim-ministru. Macovei nu a fost niciodată prim-ministru, a fost doar ministru (al Justiţiei – n.r.) în Guvernul Tăriceanu”, a declarat Crin Antonescu, duminică, la TVR 1, conform Mediafax.

Cele mai citite

Acord de principiu al statelor UE, pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat "acordul de principiu" cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica...

S-au împlinit 135 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu

Cu prilejul comemorării a 135 de ani de la trecerea sa în neființă, poetul Mihai Eminescu a fost omagiat la mormântul său din Cimitirul...

Apel pentru justiție în dosarele crimelor de genocid și fratricid din 22-30 decembrie 1989 și 13-15 iunie 1990

Următorul document se adresează președintelui României Klaus Iohannis, liderilor coaliției de guvernare Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, precum și ministrului Justiției Alina Gorghiu. Către Președintele României...
Ultima oră
Pe aceeași temă